Nemulţumiţi că activitatea lor a fost transformată mai mult într-o muncă de funcţionar, dar mai ales de subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare, reprezentanţii medicilor de familie din Prahova s-au alăturat colegilor lor din ţară care au dat startul acţiunilor de protest. Astfel, ieri, la ora prânzului, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei din Prahova, alături de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) şi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Prahova, au avut o întrevedere cu prefectul judeţului, în cadrul discuţiilor fiind depus şi un memoriu.
Documentul cuprinde atât nemulţumirile, cât şi revendicările medicilor de familie. Principalele lor cerinţe vizează asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității şi alocări financiare mai mari, protestatarii susţinând că, dacă se va menţine aceeaşi finanţare, riscul este cel al falimentării cabinetelor medicilor de familie.