Peste o sută de medici de familie din judeţul Constanţa au dezbătut, vineri, în cadrul conferinţei "Mediul de familie - o punte între pacient şi asigurarea de sănătate" organizată în staţiunea Mamaia de Asociaţia Clubul Isis, teme legate de necesitatea utilizării sistemelor informatice în domeniul sănătăţii, fiind vizate cardul de sănătate şi dosarul electronic al pacientului.

Cu sprijin oferit de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, participanţii s-au înscris la o discuţie deschisă despre ultimele modificări legislative, vizând în special statutul de asigurat al pacientului, modalitatea prin care se va folosi cardul de sănătate, importanţa dosarului pacientului şi obligativitatea medicilor care consultă bolnavii în a le completa cu precizie motivele prezentării, investigaţiile recomandate şi efectuate, dar şi concluziile.

"Distribuirea cardului se va face până la sfârşitul anului, urmând ca de la 1 ianuarie sistemul să devină funcţional. Aplicaţia de raportare SIUI, prin modulul său pentru card, va fi operativ până la sfârşitul lunii. Toţi furnizorii sunt obligaţi să aibă cititoare de card, informaţii despre acestea, inclusiv caracteristici minime recomandate, dar şi sfaturi privind achiziţia lor, pot fi obţinute accesând pagina web a CJAS", a menţionat directorul CJAS Constanţa, Dragoş Poteleanu.

Şeful Serviciului relaţii contractuale din CJAS, Luminiţa Brânză, a menţionat că de la 1 ianuarie 2015 orice serviciu medical va fi validat prin acest sistem. În momentul în care se va face iniţializarea cardului, introducerea informaţiilor nu este obligatorie, urmând a fi adăugate pe parcurs.

În cazul unui card pierdut sau deteriorat, CJAS va elibera o adeverinţă de asigurat cu codul de identificare a asiguratului, valabilă 30 de zile.

Potrivit reprezentanţilor CJAS Constanţa, Dosarul Electronic de Sănătate (DES) va cuprinde date de la toţi furnizorii de servicii medicale la care au apelat pacienţii.

"Deşi la început vor exista doar câteva elemente, pe parcurs, prin completare sistematică, el va fi de un real ajutor pentru medicul de familie, în avantajul pacientului. Prin obligativitatea fermă de a adăuga informaţii la fiecare prezentare într-un cabinet, spital sau centru medical, dosarul electronic al pacientului va reprezenta cea mai buna evidenţă medicală a istoricului acestuia", au menţionat oficialii CJAS Constanţa.

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro