Norme Coca 2023 - 2024

Autor  Elena Marinescu

La sfârşitul lunii martie, medicii de familie din toată ţara au fost la un pas de greva generală şi au protestat prin organizarea unor pichete, prin petiţii şi prin grevă japoneză faţă de problemele din sistem, dar şi faţă de lipsa unei finanţări adecvate a medicinei primare din România.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr Rodica Tănăsescu declară pentru România Liberă că în luna iunie se va semna contractul cadru pentru asigurarea asistenţei medicale primare, care va începe la 1 iulie. Noul CO-CA avea câteva modificări, însă nu pe măsura aşteptărilor medicilor, respectiv validarea online a serviciilor medicale. "Din păcate, acest proiect nu rezolvă situaţiile în care platforma informatică nu funcţionează, pentru că se pune problema să nu mai fie o raportare lunară. Dar trebuie să se găsească soluţii care să protejeze medicii şi pacienţii pentru perioadele când sistemul informatic funcţionează greoi.

Noi am avut o serie de întâlniri la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi am solicitat o serie de modificări ale Contractului cadru care se referă la sancţiuni aduse medicilor pentru vini care nu le aparţin, este vorba de imputări care s-au făcut şi se fac. Am mai făcut solicitări legate de protocoalele terapeutice, dar şi legate de investigaţiile pe care le poate recomanda medicul de familie".

Sursa

 

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro