Antibioticele pe care le luăm nu mai au putere împotriva infecţiilor, au doar efecte secundare, iar microbii rezistenţi fac tot mai multe victime în toată lumea. Acesta este scenariul apocaliptic al specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru viitorul apropiat.
Un reportaj la o televiziune cu mare audienţă ilustrează necazurile românilor infectaţi cu HIV, chinurile diagnosticului „SIDA“. Medicii de la spitalele de boli infecţioase spun că, după un astfel de reportaj, întotdeauna creşte numărul tinerilor care vin să-şi facă testul şi care îşi frământă mâinile în aşteptarea rezultatului, cu gândul la toate dăţile în care au fost neatenţi, în care nu au folosit prezervativul. HIV şi SIDA sunt, poate, acronimele care provoacă nivelul cel mai ridicat de panică în rândul adulţilor tineri, cred medicii.
Însă există astăzi un pericol mult mai mare decât infecţia cu HIV/SIDA, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Este vorba despre infecţiile banale, pe care le poţi lua pur şi simplu atingând bara de la metrou, robinetul de la toaletă sau mâna altcuiva şi care în prezent pot ucide, fiindcă armele împotriva lor – antibioticele – sunt pe cale de dispariţie.
De altfel, cuvinte ca: „apocalipsă“, „alarmant“, „devastator“, „ameninţare catastrofală“, „scenariu de coşmar“, „risc similar unui atac terorist“, „decimarea populaţiei“ nu mai fac parte numai din vocabularul comun al tabloidelor, ci au început să fie utilizate cu uşurinţă în discursurile publice ale celor mai importante autorităţi în domeniul sanitar mondial.
Riscul fatal al unei zgârieturi
Gândeşte-te de câte ori cade de pe bicicletă, la fotbal sau, pur şi simplu, se loveşte în parc copilul tău. Într-o săptămână, într-o lună, într-un an. Privite astăzi ca „semne de bună purtare“, zgârieturile, loviturile şi căzăturile din copilărie vor fi la fel de înspăimântătoare pentru părinţi ca un diagnostic de boală mortală, incurabilă, cum este cancerul.
Fiindcă infecţiile banale pe care le dobândesc copiii în mod obişnuit la un genunchi zgâriat, de exemplu, sunt pe cale să devină incurabile. Microbii nu vor mai putea fi opriţi cu niciun tratament, se vor răspândi şi înmulţi fără să poată fi opriţi şi infecţiile respective vor fi, cu adevărat, fatale.
Acesta este scenariul prezentat de doctorul american Keiji Fukuda, adjunctul directorului general pe probleme de siguranţă în sănătate din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la finalul lunii trecute. „Era post-antibiotică – o eră în care infecţiile comune şi rănile minore pot ucide –, departe de a fi o fantezie apocaliptică, este, de fapt, o posibilitate cât se poate de reală pentru secolul în care trăim, secolul al XXI-lea“, a subliniat dr. Fukuda în introducerea primului raport global al rezistenţei bacteriilor la tratamente, publicat pe site-ul www.who.int.
Ce înseamnă asta? Că noi toţi, toţi membrii familiilor noastre, toţi cei care citesc aceste rânduri, prietenii noştri, vom fi puşi în situaţia în care, în momentele cele mai vulnerabile, când vom avea nevoie urgentă de antibiotice, medicamentele acestea pur şi simplu nu vor funcţiona.
Aşadar, există un risc ca oamenii cei mai dragi nouă să nu poată avea acces la tratamentele care le-ar putea salva viaţa. De altfel, lucrul acesta se întâmplă deja în fiecare regiune a lumii şi are potenţialul de a afecta pe oricine, la orice vârstă, în orice ţară, a explicat Fukuda.
România, cod roşu de rezistenţă
Se întâmplă tot mai frecvent deja ca pacienţi care ajung cu infecţii severe în spitalele de boli infecţioase din România să nu răspundă la tratamentele cu antibiotice administrate de medici. De altfel, raportul global OMS al rezistenţei bacteriilor la antibiotice a relevat date îngrijorătoare pentru ţara noastră. De exemplu, la infecţia cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ), s-a depistat rezistenţă la penicilină în 61,1% din cazuri, ceea ce ne clasează pe locul I în Europa, cu mult peste locul al II-lea, Cipru, cu 25%, şi locul al III-lea, Bulgaria, cu 21,2%. La infecţia cu bacteria gonoreei, boală venerică, suntem pe locul al IV-lea, cu o proporţie de rezistenţă de 15,4%. La alte infecţii cu potenţial fatal ne situăm pe locuri mai îndepărtate de podium.
Totuşi, una dintre problemele foarte mari pe care le are ţara noastră este cea a infecţiei cu stafilococul auriu rezistent la meticilină. În 50,5% din cazurile de infecţie stafilococică s-a descoperit rezistenţa microbului la tratamentele clasice şi cele mai eficiente.
„Stafilococul auriu este un germen care există în mod normal pe piele şi în fosele noastre nazale şi poate să dea infecţii tegumentare, ale ţesuturilor de sub piele, poate determina infecţii osteo-articulare, pulmonare... Poate să dea infecţii cam oriunde în organismul uman“, ne lămureşte conf. dr. Gabriel Popescu, medic infecţionist în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, din Bucureşti, şi autorul „Ghidului Angelescu de terapie antimicrobiană“.
Medicament devenit ineficient
Utilizarea haotică a antibioticelor importante în România a condus de-a lungul anilor la reducerea dramatică a eficienţei unor tratamente esenţiale în anumite probleme grave de sănătate. „Suntem pe locul I în Europa la rezistenţa stafilococului auriu la rifampicină. Acest antibiotic este salvator în cazuri serioase precum
necesitatea introducerii unei proteze de valvă cardiacă sau a unui şunt care drenează lichidul cefalo-rahidian sau a unei proteze articulare ori în cazul tuberculozei. Dar administrarea lui cu prea multă uşurinţă şi în infecţii uşoare din sfera ORL sau ginecologică a făcut ca stafilococul, dar şi Mycobacterium tuberculosis să devină germeni rezistenţi, care nu mai pot fi trataţi cu rifampicină“, a explicat conf. dr. Popescu (foto dreapta).
Riscuri: strâgerea de mâini, tusea, strănutul
Avem doi paşi atunci când vorbim de creşterea rezistenţei microbiene la nivel de populaţie. Unul este consumul de antibiotice: cu cât folosim mai multe antibiotice, cu atât favorizăm mai mult apariţia rezistenţei bacteriene. „Dacă foloseşti antibioticele incorect – doze prea mici, administrare la interval de timp mai mare faţă de cel care este recomandat de medic – nu faci decât să stimulezi suplimentar. Pentru că vei distruge tot timpul bacteriile cele mai sensibile la acţiunea antibioticelor şi le vei da un avantaj suplimentar celor cu mecanisme de rezistenţă preexistente. Astfel, tot timpul vei face o asemenea selecţie pseudo-darwiniană, dacă vrei, în cadrul populaţiei bacteriene“, subliniază conf. dr. Gabriel Popescu, din Bucureşti.
Al doilea pas este acesta: o bacterie cu mecanisme de rezistenţă, care există în intestinul unei persoane, poate să treacă la altă persoană. Cum? Imaginaţi-vă de câte ori strângeţi mâna unor cunoscuţi sau de câte ori atingeţi clanţa toaletei şi robinetul după alte persoane la serviciu. Ei bine, de tot atâtea ori v-aţi expus riscului de a lua bacterii rezistente. Pentru alţi germeni, care sunt localizaţi în aparatul respirator, riscul de transmitere este prin tuse, strănut, dar şi, din nou, prin strângerea de mână.
Cele mai mari greşeli în tratarea infecţiilor
Nu numai în România, ci la nivel mondial, între o treime şi jumătate din prescripţiile de antibiotice sunt în exces, arată datele statistice. „Adică antibioticele se dau fie în situaţii în care nu sunt deloc indicate, cum sunt răcelile, fie sunt prescrise două antibiotice, deşi ar fi de-ajuns unul singur, de exemplu. Fie se dă un antibiotic cu un spectru mai larg, care omoară mai multe bacterii decât ar fi necesar“, precizează medicul Gabriel Popescu.
Întotdeauna, în terapia antibiotică, trebuie ales un antibiotic care să fie util împotriva bacteriei care determină infecţia şi să fie cât mai puţin activ pe tot restul bacteriilor.
Prezenţa unei bacterii nu înseamnă boală
Medicul infecţionist relatează despre o situaţie extrem de frecventă astăzi în spitalele româneşti. „Vine pacientul cu un buletin de analize pe care este notată prezenţa unui microb, eventual şi o testare a rezistenţei la antibiotice, ceea ce se numeşte medical antibiogramă, şi îţi cere un tratament. Dar dacă stai şi îl întrebi: «Ce vă supără?», vei vedea că el nu are niciun simptom de boală. Aceasta este o situaţie de prezenţă de microbi într-o anumită zonă a organismului care nu dă simptome. Nu este o infecţie!“, accentuează specialistul.
Explicaţia este că organismul uman convieţuieşte cu foarte multe bacterii. Şi a demonstra prin analize că avem stafilococ auriu pe tegumente sau în nas, că avem streptococi în gât, spre exemplu, nu arată decât o stare naturală de fapt: organismul uman este „locuit“ în mod natural de bacterii, uneori chiar de virusuri şi de paraziţi.
Antibioticele administrate la o asemenea persoană nu vindecă nimic, nu scurtează durata simptomatologiei, pentru că simptomele nu există. Nu feresc persoana respectivă de deces, pentru că, în mod evident, nu este o infecţie şi nu îi este pusă în pericol viaţa. În schimb, rezultatul este unul extrem de nociv, avertizează specialistul. Antibioticul respectiv nu face decât să întărească o parte dintre bacteriile care rezidă natural în organismul nostru în faţa substanţei pe care o conţine. Ele dezvoltă mecanisme de rezistenţă împotriva antibioticelor.
Nu cereţi să vi se prescrie antibiotice!
Greşelile în administrarea antibioticelor aparţin deopotrivă medicilor şi pacienţilor. Nu de puţine ori, infecţioniştii, dar şi medicii de familie primesc solicitări precise de la pacienţi cu privire la anumite antibiotice.
Mesajele conf. dr. Gabriel Popescu în astfel de situaţii sunt: „Nu cereţi să vi se prescrie antibiotice! Luaţi-le numai dacă medicul va considera că este necesar. În al doilea rând, nu mergeţi la farmacie să solicitaţi eliberare de antibiotic fără reţetă medicală. Şi al treilea mesaj: dacă vreun medic vă prescrie, totuşi, antibiotic, aveţi puterea să-l întrebaţi: «Domnule doctor, sigur este nevoie de acest antibiotic? Nu cumva pot să mă fac bine şi fără el?». Iar dacă timpul permite, nu e rău să cereţi şi o a doua părere medicală“.
Nu luaţi antibiotice mai devreme de patru luni!
Majoritatea oamenilor poartă în intestin, în mod natural şi sănătos, bacteria Escherichia coli. O persoană purtătoare de E. coli care a primit tratament cu antibiotic are un risc mare de a dezvolta rezistenţă la antibiotice, spun specialiştii. „Dar dacă vreme de patru-şase luni, persoana respectivă nu a mai luat niciun alt tratament antibiotic, încet-încet, populaţia dominantă de E. coli care rezidă în organism va fi din nou cea sensibilă, fiindcă se înnoieşte, deci o eventuală infecţie va răspunde, din nou, la tratament“, spune conf. dr. Popescu.
Erori în farmacii
Pe lângă tratamentele eliberate ilegal fără reţetă în farmacii, mai există o situaţie perfect legală, dar contestată de medici. „Pe durata weekendului este legal ca farmacistul să dea fără reţetă antibiotice fără prescripţie medicală, dozele pentru 72 de ore. În niciun caz nu cred că este corectă această practică!“, atrage atenţia medicul infecţionist.
În 2011, din totalul antibioticelor eliberate de farmaciile din oraşe, nu şi în cele din spitale, aproximativ 40% erau pe reţetă compensată şi gratuită. Restul de 60% erau fie pe prescripţie cu plata integrală făcută de pacient, care nu se înregistrează la Casa de Asigurări de Sănătate, fie date de farmacişti fără niciun fel de reţetă. ;
99% din cistite, tratate incorect în România
Patru din cinci femei se confruntă, la un moment dat în viaţă, cu o infecţie urinară joasă, cistite, cum mai sunt cunoscute aceste afecţiuni. Iar într-o mare parte dintre aceste cazuri, infecţiile reapar după un prim tratament, ba chiar după mai multe.
Ei bine, analizele realizate la noi în ţară arată că aceste infecţii sunt tratate cu antibioticele corecte, pe care le recomandă toate ghidurile de la nivel mondial, în numai 1-2% din cazuri. În restul situaţiilor, se administrează tratamente mai puţin eficiente şi care acţionează pe un spectru mult mai larg al bacteriilor din tot organismul, încurajând astfel apariţia fenomenului de rezistenţă la tratament.
„Avem două antibiotice de primă linie în cistitele acute: nitrofurantoinul şi fosfomicina trometamol. La noi în ţară, ele reprezintă maximum 1-2% din totalul tratamentelor prescrise pentru cistitele acute. Cu totul alte medicamente sunt administrate în restul de 98-99% din cazuri. O cauză este că medicii au intrat în rutina de a administra alte medicamente, cum sunt cefalosporinele şi chinolonele. Dar o altă parte din vină o poartă promovările tot mai multe şi mai agresive în rândul medicilor a unor antibiotice mai noi, pe care medicii preferă apoi să le prescrie“, explică medicul Gabriel Popescu.
Dezavantaje
În vreme ce tratamentele de primă linie, care sunt ieftine (nu depăşesc 15 lei pentru o cură întreagă de tratament), sunt active numai în urină şi nu au niciun efect în restul organismului, celelalte, administrate la scară largă în România, acţionează în tot organismul şi selectează germeni rezistenţi. Astfel, ne putem trezi după un astfel de tratament cu infecţii rezistente şi pe piele, şi în cavitatea bucală, şi în alte părţi ale organismului.
„În plus, antibioticele de primă linie sunt mai eficiente, fiindcă microbul care dă cistită, E. coli, a dezvoltat rezistenţă la ele în numai 1-2% din cazuri. În vreme ce rezistenţa E. coli la celelalte tratamente este de peste 20%, potrivit rapoartelor europene“, conchide medicul Popescu.
Peştişorii care devin rechini
Până acum 75-80 de ani, oamenii se apărau de infecţii prin propria apărare a organismului. Desigur, dădea greş de multe ori şi se murea mult din cauza unor infecţii banale. Pe la 1940 intră în utilizare penicilina şi, de atunci, începe folosirea pe scară din ce în ce mai largă a antibioticelor. Se dau antibiotice astăzi aproape ca bomboanele, chiar şi în cazuri în care omul e perfect sănătos, doar că analizele performante arată prezenţa unei bacterii.
Aşa se face că, după aproape 75 de ani de înghiţit antibiotice, am ajuns aproape de unde am plecat.
Boli care până mai ieri ne făceau inima să tresalte numai la pomenirea numelui, cum ar fi, de exemplu, hepatita C, sunt „îmblânzite“ de medicina modernă. Practic, mai toate companiile farmaceutice mari au investit sume greu de conceput pentru omul de rând pentru tratamente care să vindece hepatita C. Şi sunt pe cale să reuşească. Câştigurile vor fi pe măsură, estimează specialiştii din piaţa farma.
De fapt, aici e un motiv în plus care explică de ce astăzi aproape că nu mai avem nicio armă împotriva infecţiilor pielii dobândite după o zgârietură banală, de exemplu. Pentru că „peştii“ sunt prea mici, nu mai vrea niciun actor din piaţa farma să-şi piardă timpul cu ei. Câştigurile ar fi infime. Numai că nu peste mult timp, peştii mici se transformă în rechini.
