Norme Coca 2023 - 2024

Initiativa apartine Consiliului Europei, iar tarile interesate vor putea adera pana la finele anului in curs.

 

trafic de organe (1)

In cursul saptamanii trecute, Consiliul Europei a anuntat adoptarea unei conventii internationale contra traficului de organe umane, care urmeaza sa fie deschisa in curand, pentru a fi semnata de catre statele interesante. Conventia se doreste a fi una de nivel mondial, depasind granitele Uniunii Europene. Urmeaza sa fie deschisa pana la sfarsitul lui 2014-inceputul lui 2015, iar in cadrul lucrarilor vor avea loc semnarii la care vor participa cele 47 de state membreale Consiliului Europei, dar si alte tari care nu fac parte din organizatie.

Conventia se refera la protejarea victimelor si facilitarea cooperarii la nivel national si international, cu scopul urmaririi mai eficiente in justitie a celor responsabili de acest trafic, guvernele fiind indemnate sa transforme in infractiune penala prelevarea ilicita de organe umane de la donatori vii sau decedati. Conform documentului, „o prelevare este considerata ilicita atunci cand este efectuata fara consimtamantul liber, informat si specific al donatorului viu sau care intre timp a decedat” dar care cat timp era in viata si-a exprimat dorinta de a fi donator dupa deces, ori fara ca prelevarea de la o persoana decedata sa fie autorizata de catre dreptul intern al unei tari. Tot ilicita este considerata si prelevarea in urma careia donatorul sau o terta persoana obtine un profit in schimbul organului donat.

 

trafic de organe (2)

Conventia prevede masuri de protectie si despagubire a victimelor, dar si de preventie, menite sa garanteze transparenta si un acces echitabil la serviciile de transplant, lasand totusi la latitudinea statelor sa decida daca este necesar sau nu sa urmareasca donatorii de organe si sa-i considere sau nu complici, eventual instigatori la trafic.

Consiliul Europei subliniaza ca „penuria de organe, disparitatile economice accentuate de criza, inegalitatea sistemelor de sanatate si aviditatea traficantilor fara scrupule au antrenat o extindere a turismului pentru transplant si traficului de organe umane in ultimii ani”.

Este vorba despre o practica exercitata adesea de catre retele mafiote, care preleveaza tesuturi sau organe de la persoane decedate sau vii. Acest trafic este adesea practicat in detrimentul persoanelor sarace sau in tari putin dezvoltate, mai subliniaza organizatia. Conventia trebuie sa aiba cel putin cinci semnatari, dintre care trei sa fie state membre ale Consiliului Europei, pentru a putea sa intre in vigoare.

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro