Norme Coca 2023 - 2024

Un număr mare de copii din întreaga lume prezintă o formă cardiovasculară mai slabă decât cea a părinţilor lor pe când aveau aceeaşi vârstă, conform unui studiu prezentat la conferinţa Asociaţiei Cardiologice Americane de la Dallas (Texas), conform AFP.

Acest declin al capacităţii cardiovasculare poate reprezenta un indice al unei stări a sănătăţii mai precare atunci când vor ajunge la vârsta adultă, conform autorilor studiului.

"Dacă o persoană tânără nu este într-o formă bună, întâmpină un risc crescut de a suferi de probleme de sănătate, aşa cum sunt maladiile cardiovasculare, mai târziu în cursul vieţii sale", a explicat Grant Tomkinson, de la Universitatea Australiei de Sud, coordonatorul acestui studiu. "Iar condiţia fizică cea mai importantă este forma cardiovasculară, care reprezintă capacitatea de a face exerciţii fizice timp prelungit", a mai adăugat el.

Autorii acestui studiu au analizat 50 de alte studii în acest domeniu realizate în perioada 1964 şi 2010 pe mai mult de 25 de milioane de copii cu vârste între 9 şi 17 ani din 28 de ţări şi au ajuns la concluzia că rezistenţa cardiovasculară a scăzut foarte mult în ultimii 46 de ani, de-a lungul a două generaţii. Această scădere a fost similară atât la fete cât şi la băieţi, la copii şi la adolescenţi, precum şi în toate regiunile lumii, deşi variază de la o ţară la alta.

Astfel, în cazul SUA, rezistenţa cardiovasculară a copiilor între 9 şi 17 ani a scăzut cu 6% pe deceniu între 1970 şi 2000, comparativ cu 5% în alte ţări. În general însă, copiii din prezent au o formă cardiovasculară cu 15% mai slabă decât forma cardiovasculară pe care o aveau părinţii lor pe când erau copii. În medie, copiilor din prezent le trebuie un minut şi jumătate în plus pentru a parcurge în fugă distanţa de 1,6 kilometri, faţă de părinţii lor pe când erau copii. AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro