Cercetătorii au observat că oamenii au o capacitate extraordinară de regenerare a oaselor, în special a coastelor. Ei au văzut că unui pacient i-au crescut la loc aproape 8 cm dintr-o coastă tăiată şi1 cm dintr-un cartilaj, în doar 6 luni de la trauma suferită.

Experimentele realizate pe cobai au arătat că aceştia, la fel ca oamenii, îşi pot regenera coastele în doar câteva luni.

Studiul a fost realizat de echipa coordonată de Francesca Mariani, de la USC Steam Cell Research din cadrul Universităţii California.

Cu ajutorul unui tomograf, cercetătorii au monitorizat vindecarea unui pacient căruia medicii îi îndepărtaseră parţial o coastă.

După 6 luni, cei 8 cm de os şi 1 cm de cartilaj s-au regenerat în mare parte. Ulterior, ei au făcut pe cobai un experiment similar.

Coasta şoarecilor s-a regenerat complet atunci când a fost păstrat ţesutul din jurul cartilajului, numit perichondrium, dar când acesta a fost îndepărtat osul nu s-a mai putut reface.

Perichondrium poate să genereze un cartilaj sănătos, prin urmare el conţine celule stem, care ar putea fi folosite pentru a ajuta la regenerarea oaselor.

Descoperirea îi va ajuta pe cercetători să afle cum se poate regena scheletul în general şi caută soluţii pentru bolile cronice cum este osteoartrita.

Rezultatele studiului au fost publicate în Journal of Bone and Mineral Research.

Sursa: Daily Mail, The Health Site

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro