Creierul nu trebuie să ştie că este operat! Acest lucru a fost demonstrat de intervenţia ce a avut loc într-un centru medical privat din Capitală. Pacienta, o tânără de 26 de ani cu o tumoare cerebrala, a stat de vorbă cu medicii în mai multe limbi străine în timp ce era operată. 

Tânăra are 26 de ani. A aflat că are o tumoare cerebrală acum câteva săptămâni. Medicii care au consultat-o în spitalele de stat nu i-au dat multe şanse. Acum, că a fost operată cu succes, trebuie să mai rămână internată trei zile. Peste trei săptămâni se va întoarce şi la lucru.

Operaţia a durat 4 ore şi a costat 30 de mii de lei, din care doar 2000 au fost suportate de Casa de Sănătate. Echipa a fost coordonata de neurochirurgul Sergiu Stoica. În străinătate, unii pacienţi au cântat la vioara în timpul unor astfel de operaţii.

La o oră după începerea intervenției pacienta a fost trezită din anestezie şi era conştientă. Tumoarea fusese localizată la nivelul centrilor vorbirii aşa că medicii au vrut să afle dacă pacienta mai ştie cele 4 limbi străine pe care le ştia înainte de intervenţie.

Medicii au trezit-o pe Denisa de două ori în timpul intervenţiei. A fost conştientă 2 ore şi jumătate.

Sursa

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro