Criză de vaccinuri, în plin sezon al virozelor şi gripei. Serul anti-pneumococic, care ar fi salvat copiii de infecţii respiratorii grave, nu este încă gratuit. Ministerul Sănătăţii a promis de anul trecut că va fi inclus în lista celor decontate de stat, dar asta nu s-a întâmplat nici până acum. Părinţii care vor să-şi imunizeze copiii trebuie să plătească sute de lei în farmacii pentru o doză. Lipsesc şi alte vaccinuri, contra poliomielitei, difteriei sau hepatitei B. Ministrul Sănătăţii spune că încearcă să rezolve problema.
Virozele respiratorii au băgat în spital ambii copii ai unei femei. Gemenele ei, în vârsta de 2 ani, sunt internate la spitalul Marie Curie din Capitală.
La acelaşi spital mai sunt internaţi încă 40 de copii, tot cu infecţii respiratorii. Medicii spun că numărul pacienţilor ar fi fost cel mult la jumătate, dacă ar fi primit la timp vaccinul anti-pneumococic.