Norme Coca 2023 - 2024

Directorul unei clinici medicale din Bacău, opt medici şi şapte asistente medicale din două judeţe sunt acuzaţi că au eliberat nu mai puţin de 1.004 fişe medicale cu regim special (953 de fişe medicale auto şi 51 de fişe medicale pentru permise portarmă) fără ca titularii să fie văzuţi sau examinaţi de cei care au parafat documentele.

Autor  Simona Voicu  Sursa  Adevarul.ro

Printre cei cărora li se eliberau fişe medicale în fals se aflau şi persoane aflate în străinătate.

Miercuri, 30 septembrie, la Tribunalul Vaslui a început procesul în care nu mai puţin de 17 persoane, printre care şi opt medici din Vaslui şi Bacău, sunt judecaţi de constituire de grup infracţional organizat şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, au fost părtaşii unei adevărate mafii a fişelor medicale. Procesul a debutat cu o apărare, după ce o parte dintre inculpaţi au solicitat termen pentru a-şi angaja apărător.

.

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro