În primele 200 de milisecunde, creierul nostru decide dacă ceea ce vede este o față sau un obiect. Ulteriori va putea detecta mici diferențe ale feței sau aspectele care ne sunt familiar (spre exemplu fețele rudelor), informează nationalgeographic.com.
Oamenii de știință au încercat să studieze acest proces de recunoaștere a chipurilor, începând de la bebeluși de-a lungul timpului. Două noi studii au făcut, însă, un nou experiment. Au încercat să observe cum recunoaște creierul fețele în cazul copiilor care s-au născut cu cataractă și care, ulterior au suferit intervenții chirurgicale.
Ce au descoperit? Că există o perioadă în primele două luni de viață când un copil are nevoie de cât mai mult input vizual pentru a-și putea dezvolta capacitatea de a recunoște fețele. Dacă nu primește acel input, va putea să deosebească o față de obiecte, dar îi va lipsi abilitatea de a deosebi o față de alta. Chiar și după operație, le este greu să deosebească detaliile fețelor.
„Dacă se schimbă perspectiva, lumina, expresia, le este mai greu să facă diferența”, explică Brigitte Röder, profesor de neuropsihologie la Universitatea din Hamburg, Germania.
Totul ține de un pattern identificat la nivelul creierului, pattern denumit N170. El este cel care determină sensibilitatea unui om în a face diferențele între diferitele trăsături ale fețelor oamenilor.
Cercetările în domeniu arată, de asemenea, că pe măsură ce intervențiile de corectare a problemelor de vedere sunt corectate de timpurii, cu atât o persoană poate dezvolta acea sensibilitate data de N170.
Specialiștii vor să continue investigațiile pentru a determina dacă primele două luni de viață ale copilului și inputul pe care îl primește atunci este atât de important sau contează și contextual în care crește un om. Ei vor să afle dacă și partea de socilogie are un impact în acest sens.
