Criza economică a generat, în România, tot mai multe situaţii în care unele persoane ajung la psihiatru cu stări depresive de diferite intensităţi, ce debutează în contextul iminenţei şomajului sau a pierderii locului de muncă, relatează Mediafax.

„Statisticile oficiale arată că rata şomajului a fost în ianuarie de 7,3 la sută, în creştere aproape continuă de la declanşarea crizei. În astfel de situaţii, importantă este vârsta (persoanei vulnerabile – n.r.). Pot să confirm că există un sector populaţional major afectat, cuprins între 40 şi 50 de ani – cu un procent estimat de peste 39 la sută din totalul şomerilor –, cu vechime în muncă în medie în jurul a 20 de ani şi un nivel mediu de calificare. Numărul estimat al persoanelor în această situaţie care manifestă tulburări psihice s-a dublat în ultimul an. Primul episod depresiv apare, de cele mai multe ori, în intervalul a şase luni după pierderea locului de muncă şi poate reprezenta poarta de intrare în circuitul psihiatric”, a declarat, luni, dr. Simona Trifu, medic psihiatru şi cadru didactic la UMF “Carol Davila” din Capitală.

Medicul este de părere că depresia ar putea deveni, în viitorul apropiat, cea mai răspândită afecţiune, prezentând semne şi simptome care ating toate domeniile de funcţionare a organismului uman şi nefiind nicidecum doar “o perturbare circumscrisă la nivelul sufletului”, aşa cum se poate crede într-o viziune mai largă a termenului.

“Este semnalul de alarmă pe care îl trag specialiştii atât în România, cât şi la nivel mondial. Cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare: unul din 15 oameni, adică 6,66 la sută, suferă de depresie majoră şi, dacă includem în statistică şi anxietatea şi toate formele de depresie, constatăm că patru din 15 oameni, respectiv 26,6 la sută, sunt afectaţi, la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei statistici ONU”, a mai precizat dr. Trifu.

Medicul psihiatru a mai spus că, în acest moment, este îngrijorătoare creşterea episoadelor depresive de diferite intensităţi, care pot varia de la uşor la major spre sever şi care reprezintă o combinaţie de vulnerabilitate structurală – biologică şi psihologică. “Este de tras un semnal de atenţie asupra episoadelor depresive declanşate de iminenţa pierderii locului de muncă sau de intrarea în şomaj. Faptul în sine are implicaţii puternice, deoarece, odată cu instalarea fenomenului, se diminuează semnificativ reţeaua de suport social a celui în cauză, incidentul reprezentând poarta de intrare în arealul psihiatriei. Se adaugă stigmatul social, care îngreunează printr-un cerc vicios ieşirea din depresie şi revenirea la dispoziţia normală”, a explicat dr. Simona Trifu.

O altă categorie în atenţia specialiştilor este cea a tinerilor care, după ce au obţinut rezultate remarcabile la învăţătură în şcoli de prestigiu, nu şi-au găsit loc de muncă.

“Reacţia la acest factor de stres are toate trăsăturile componente ale unei depresii. Soluţia spontană este, pentru cei mai mulţi dintre ei, emigrarea, ce adaugă la depresia iniţială drama dezrădăcinării, fenomenul schimbării în sine necesitând echipe de specialişti în tratarea tulburărilor emoţionale consecutive. Depresia poate fi o boală de sine stătătoare sau poate însoţi o altă tulburare somatică, fiind cunoscută ideea că în preambulul majorităţii tulburărilor somatice sau psihice poate coexista o depresie. Metaforic vorbind, cauza cauzelor în depresie este pierderea. Ne referim la pierderea unei fiinţe dragi, a unei poziţii sociale, a locului de muncă, pierderea unei proprietăţi învestite afectiv sau chiar pierderea conceptului de sănătate ideală, de organism puternic, dominat de energie şi forţă”, a adăugat Trifu.

Conform datelor European Health for All Databases, România se află pe locul 2 în UE, după Estonia, din punct de vedere al incidenţei bolilor mintale, cu peste 1.400 de cazuri la 100.000 locuitori.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro