Scrisoare deschisă adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării – Consiliul naţional pentru curriculum
Sunt cetăţean american, absolvent al Facultăţii de Medicină Generală a UMF Carol Davila, seria 1981 şi lucrez în SUA de peste trei decenii. Vin aproape anual în ţara în care m-am format ca medic şi în care o perioadă de timp am fost profesor asociat la catedra de fiziologie a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Româno-Americane (în anii în care aceasta a funcţionat), condusă de către profesorul meu din facultate, dr. Paul Naicu, al cărui colaborator sunt. Împreună, am publicat în România mai multe cărţi de biologie, dintre care cea din 2001 (editura Niculescu) este singura lucrare în limba română care explică modul corect de elaborare a întrebărilor cu sugestii de răspunsuri multiple şi algoritmul de urmat pentru rezolvarea lor, conform exigenţelor docimologiei (n. red.: teoria examinării şi a notării elevilor) moderne. Sunt convins că lecturarea acestei cărţi ar fi evitat situaţia penibilă de la admiterea la UMF „Carol Davila“ din 2013, când mai multe întrebări din testul de biologie au fost formulate fie greşit, fie de o manieră ambiguă (a cunoaşte solfegiul nu înseamnă că eşti deja compozitor, personal urmând cursuri pe respectiva temă la Institutul Kaplan din New York).
Cunosc în profunzime situaţia actuală a învăţământului românesc, al cărui declin a început odată cu reforma iniţiată în 1997 de un ministru care şi-a dovedit ulterior „marea“ competenţă şi în alte funcţii (inclusiv cea de ministru de externe). Este şi opinia multor profesori din învăţământul preuniversitar care, în articolul „Învăţământul românesc are nevoie de o analiză critică“, semnat de Valentina Muscalu, din ziarul „Adevărul“ de joi, 17.05.2001, acuzau deja şi „calitatea tot mai slabă a manualelor alternative care conţin foarte multe greşeli ştiinţifice“.
În situaţia în care evaluarea cunoştinţelor elevilor se poate face prin metoda testelor grilă, la anumite intervale de timp, durata unei ore de curs poate fi redusă la 30 de minute, cu 10 minute pauză, încât elevii să dispună de mai mult timp pentru studiul individual, iar dascălii să aibă prevăzut în norma didactică un timp suficient pentru redactarea unor lecţii individualizate concise, care să respecte principiul „non multa, sed multum“ (n. red.: nu cantitate, ci calitate). Pentru a veni în întâmpinarea dorinţei elevilor de a aprofunda anumite materii, crescând astfel şi randamentul lor în învăţământul universitar, ar trebui ca la fiecare materie, orele obligatorii să prezinte elevilor doar cunoştinţele de bază (evitându-se tendinţa hiperinflaţiei de noţiuni, ce diferenţiază învăţământul românesc de cel occidental), existând în schimb ore la materiile principale unde participarea elevilor să fie opţională. Bacalaureatul în acest caz ar fi mai uşor de luat, renunţându-se la enormitatea de a fi admişi în învăţământul superior şi absolvenţi fără BAC, situaţie care ar impune însă obligativitatea unui concurs de admitere la facultate, la care standardul minim de cunoştinţe ar trebui stabilit pentru întreaga ţară de către un centru naţional de examene (precum cel de la Philadelphia, în SUA), facultăţile având dreptul să adauge în completare întrebări formulate local.
În plus, în trei zile ale săptămânii, orarul ar trebui să prevadă la finalul orelor de curs câte 30 de minute de educaţie fizică.
Scăzând standardul de calitate, primind în plus în facultăţile din România şi tineri neadmişi la medicină în ţările lor (de exemplu, neadmişi în Franţa), în prezent s-a ajuns ca România să fie cea mai mare producăt
oare de medici din lume, cu 3,7 medici la 1.000 de locuitori, mai mult decât ne permitem să plătim (nepunând la socoteală absolvenţii incapabili să practice medicina, care doar se laudă cu diploma obţinută).
Personal, am publicat două articole pe tema declinului învăţământului medical românesc în „Viata medicală“ (la 1 aprilie şi 12 august 2011), în care concluzionam că acesta este în primul rând urmarea nivelului redus de cunoştinţe al celor admişi ca studenţi, a cărui principală cauză o constituie calitatea slabă a manualelor (n.red.: de liceu) şi desconsiderarea poziţiei dascălilor în sistemul de învăţământ. Am lecturat toate manualele alternative de biologie pentru clasa a XI-a publicate în ultimii 10 ani şi am constatat că acestea contin numeroase greşeli ştiinţifice (inclusiv manualul recomandat şi în 2014 pentru admiterea la UMF „Carol Davila“). Pe un website românesc am comentat greşelile din manualul menţionat, reclamate, după cum bine ştiţi, şi de candidaţii la admiterea din 2013. Declinul amintit este evident prin simpla lecturare a manualului de „Anatomia şi fiziologia omului“ pentru clasa a X-a – autori: Santa, Sanielevici, Anghelescu –, publicat în anul 1963. Din cele 328 de pagini, profesorii puteau redacta lecţii cu grad diferit de dificultate, în funcţie de nivelul de pregătire generală a elevilor lor şi de prevederile curriculare, iar candidaţii la admitere în facultăţile cu profil biologic sau medical se puteau pregăti fără meditator.
Locul şi numărul de ore prevăzute pentru disciplina în discuţie ar trebui regândite (în contextul tuturor disciplinelor studiate în liceu, inclusiv biologice), deoarece, spre deosebire de alte materii a căror aprofundare o vor face doar puţini absolvenţi, informaţiile obţinute la biologie sunt utile oricărui elev (de exemplu, necunoaşterea unor noţiuni de calcul matematic complex şi chiar greşelile gramaticale sunt mai putin nocive decât greşelile de nutriţie sau decât lipsa de informare în legătura cu conduita de urmat în multe situaţii în care şi un nespecialist poate salva vieţi). Fără să subestimez importanţa cunoştinţelor de cultură generală acumulate de un absolvent de liceu, consider că trebuie crescută eficienţa informaţiilor cuprinse în manualul în discuţie, prin renunţarea la prezentarea ultrasintetică, doar enumerativă, a noţiunilor (lucru permis de pedagogia clasică), urmărindu-se înţelegerea clară a utilităţii acestora în viaţa de zi cu zi.
Pentru o bună informare a cadrelor didactice, este necesar un manual în care fiecare noţiune să fie explicată, în termeni ştiinţifici, la nivelul de înţelegere al liceanului, sarcină extrem de dificilă, deoarece în sec. XXI, studiul „viului“ are la bază viziunea sistemică şi interdisciplinaritatea (ne confruntăm cu o explozie informaţională, în care, prin superspecializare, fiecare autor rămâne circumscris într-un domeniu îngust, pe care îl prezintă cu lux de amănunte).
„Physiome Project“ este o iniţiativă ambiţioasă care promite să integreze informaţii din diverse arii de cercetare, încât să ne permită o mai bună înţelegere a proceselor complexe pe care le implică „viul“. În acest context, am coagulat un colectiv de profesionişti (discipoli ai profesorului Paul Naicu) încât, printr-o conlucrare strânsă cu biofizicieni, biochimişti, nutriţionişti etc., să putem concepe primul manual interdisciplinar de „Anatomia şi fiziologia omului“ care să fie situat la nivelul actual de cunoaştere a „viului“. Suntem convinşi că acest manual va uşura munca profesorilor pentru redactarea lecţiilor predate şi va permite o mai bună pregătire a examenului de admitere la facultăţile de profil. Vă pot pune la dispoziţie primele câteva capitole, cu rugămintea de a transmite aceste materiale unor profesori de liceu cu mare experienţă (inclusiv îndrumătorilor lotului olimpic al României), de la care aştept comentarii (critici, sugestii) prin intermediul publicaţiei „Viaţa medicală“. De asemenea, sugerez formarea unui colectiv format din profesori de la liceele cu laboratoare de biologie performante, care să redacteze o carte de „Lucrări practice de anatomie şi fiziologie animală“ pentru uzul dascălilor, în genul cărţii publicate în anul 1981 (autori: Stoica şi Mihăilescu). Nutresc speranţa că voi primi un răspuns la acest material.
Nota redacţiei: aşteptăm răspunsul autorităţilor şi al tuturor celor interesaţi pe adresa: redactia@viata-medicala.ro
