Hipocampul, o zonă ascunsă a creierului asociată cu memoria, permite favorizarea alegerilor pe termen lung în detrimentul plăcerilor imediate, informează cotidianul francez Le Figaro.
Pentru Oscar Wilde, "singurul mijloc de a scăpa de tentaţie este de a-i ceda". Aforismul este unul savuros, însă nu răspunde la o întrebare crucială: ce mecanism cerebral îi permite omului să renunţe la o stare de bine imediată, în condiţiile în care ştie că această renunţare i-ar putea aduce un beneficiu ulterior mai mare?
Cercetători de la Centrul de studii în domeniul neuroştiinţei din cadrul grupului de clinici Pitie-Salpetriere, Paris, au demonstrat că hipocampul, o structură ascunsă în adâncul creierului uman, joacă în mod clar un rol-cheie în această capacitate. Studiile lor pe marginea subiectului au fost publicate recent în revista Plos Biology.
Până acum se ştia că în proces este implicată regiunea dorso-laterală a cortexului prefrontal (chiar în spatele frunţii, părţile laterale). Imagistica prin rezonanţă magnetică a creierului a dezvăluit că această zonă cerebrală se activa la persoanele testate atunci când acestea trebuiau să aleagă într-un câştig imediat (10 euro) sau o recompensă mai importantă, însă obţinută mai târziu (11 euro).
Cu toate acestea, lipsea o componentă crucială. În viaţa de zi cu zi, 'omul poate să perceapă prin simţurile sale recompensele imediate, în timp ce recompensele viitoare nu pot fi prezente decât în imaginar', explică Mathias Pessiglione, coordonator al studiului. Astfel, ţigara pe care o fumează un om este pentru acesta mai concretă decât binele pe care-l va resimţi el după luni de zile dacă se va lăsa de fumat.
În scopul 'apropierii' situaţiilor reale, autorii studiului au iniţiat două schimbări. În primul rând, au înlocuit banii cu obiecte mai concrete: produse alimentare. Astfel, alternativa a devenit, de exemplu, următoarea: o bere imediat sau o sticlă de şampanie într-o săptămână? Pentru a întări aspectul recompensei imediate, aceasta era reprezentată printr-o fotografie, în timp ce promisiunea de câştig rămânea pur şi simplu scrisă.
În această configuraţie, cercetătorii au observat o strânsă corelare între activitatea hipocampului şi capacitatea de a alege o recompensă diferită. Concluzie care nu este una neapărat surprinzătoare, în condiţiile în care hipocampul, deja cunoscut pentru rolul important pe care îl are în înregistrarea amintirilor, este implicat şi în simularea de evenimente viitoare, potrivit altor studii recente.
'Hipocampul este necesar pentru a imagina situaţii viitoare, cu o abundenţă de detalii care le fac suficient de atractive' pentru a fi alese, explică Mathias Pessiglione. Fără această zonă a creierului oamenilor le-ar fi imposibil să-şi imagineze că, în anumite cazuri, un 'ţine' nu este neapărat o variantă mai bună decât 'vei avea'.