Ce trebuie să ştie pacienţii care au primit diagnosticul de cancer despre tratamentul afecţiunilor oncologice în România, cum stăm cu radioterapia şi cu chirurgia oncologică? La toate aceste întrebări ne-a răspuns conf. dr. Dan Straja, managerul interimar al Institutului Oncologic Bucureşti, prezent în studioul Adevărul Live.Care e situaţia bolnavilor de cancer în România?

În ultimii doi ani de zile, am constatat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte arpovizionarea cu medicamente oncologice şi dotarea sălililor de operaţii şi deschiderea unor noi centre oncologice la nivelul întregii ţări. Din păcate, foarte mulţi pacienţi cu cancer sunt diagnosticaţi tardiv.Nu există posibilităţi de efectuare a prevenţiei. Se face în cancer de sân, de col uterin, de rect, dar încă nu e suficient.

Vă referiţi la testele care trebui făcut cu regularitate?

În cancerul de colon ar trebui să se facă colonoscopie o dată la 3 ani. Observăm efectele prevenţiei în cazul cancerului de col uterin şi sân. E important ca pacienţii să vină la medic, pentru a prinde o astfel de afecţiune în fazele ei de început. Tratamentul la Institutul Oncologic este unul complex şi e decis de o echipă de medici formată din medic oncolog, chirurg şi radioterapeut. S-a creat Institutul Oncologic de la Iaşi, pe lângă cele două deja cunoscute în Bucureşti.

Avem trei aparate de radioterapie care funcţionează, avem promisiuni şi avem toată încredere din partea Ministerului pentru un al patrulea aparat, pentru scădea presiunea. Bine ar fi să existe aparate de radioterpaie şi în centrele din ţară. Ele s-au uzat. De dimineaţa de la ora 7 până la 12 noaptea, cele trei aparate funcţionează fără întrerupere.

Câi oameni sunt trataţi în cadrul Institului?

Avem cam 22.000 - 22.500 de pacienţi pe an, cu o medie de 1.800 de pacienţi. Efectuăm 500 de interveţii chirurgicale pe lună, restul sunt trataţi radioterapic sau cu medicamente. Nu poţi trata dacă nu ai un tratament de certitudine.

Ce ar trebui să ştie oamenii diagnosticaţi cu cancer?

Ei sunt trimişi de medicul de famielie, cu un examen histopatologic sau radiografie. Oncologul îi preia şi stabileşte ce alte examene mai sunt necesare, după care se pune diagnosticul.

A fost o perioadă în care aveam doar două săli de operaţie şi în care se lucra ca la fabrică, în ture. Acum, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, avem din 2014 avem şase săli de operaţie, dotate cu aparatură de ultimă generaţie, cu sistem de sterilizare. Mai sunt două săli renovate şi dotate şi ele în care se face chirurgie toracică. În felul aceste, avem opt săli în care se practică chirurgie laparoscopică, minim invazivă şi deschisă în zona digestivă, toracică şi genitală.

Care e ponderea chirurgiei minim invazive?

La noi, este cam de 10%. În momentul în care intri în operaţie, trebuie să respecţi toate principiile în oncologie. Trebuie să fii la distanţă de marginile tumorale, trebuie să îndepărtezi ganglionii, să ai grijă să nu înseminezi chiar tu, ceea ce e dificil de făcut prin tehnicile minim invazive.

Care sunt cele mai frecvente cancere cu care vă confruntaţi?

Cancerul de colon, de rect, de stomac, de col uterin. Cancerul pulmonar este tot mai frecvent.

De ce apar aceste cancere digestive?

În Japonia e frecvent cancerul gastric, din cauza consumul de peşte crud. La noi e mai frecvent cel de intestin. Nu există o legătură calară cauză-efect, altfel am face toţi. Există o componentă ereditară, factorii alimentari sunt doar declanşatori. Există unele afecţiuni care predispun. Un exemplu sunt polipii intestinali, care  pot degenera către o neoplazie. Dacă elimini minim invaziv aceşti polipi, se întrerupe legătura polipi-cancer. Polipii când depăşesc un cm au risc mai mare de evolua către neoplazie.

Ce vârste au pacienţii?

Vârsta medie e de 50 de ani. Sunt însă şi tineri. Au fost pacienţi tineri şi cu cancer de colon si rect. Am avut şi fete tinere de 18 cu cancre de col uterin. Frecvenţa creşte după 35 de ani, în momentul în care apar sub această vârstă trebuie acţionat drastic, rapid, pentru că evoluţia este rapidă. Cancere hepatice primare sunt mai reduse, ele pot să apară pe fondul unei hepatite cu evoluţie îndelungat, dar şi pe fican normal. Neoplaziile hepatice de cele mai multe ori sunt metastaze.

La medicamentele oncologice cum stăm?

Cel puţin de opt luni de zile de când sunt manager interimar nu au fost probleme. Avem medicamente oncologice cu o gamă destul de largă. Se fac eforturi să fie aduse molecule noi.

Multă lume vrea să ajungă în afara ţării pentru tratament

Fiecare pacient îşi tratează viaţa şi afecţiunea cum doreşte. 90% din cea ce se face afară se face şi la noi. Eu pot să asigur pe cei care apelează la Institulul Oncologic că noi facem tot ceea ce se poate, avem cadre cu o pregătire deosebită. Condiţiile de spitalizare sunt bune, mortalitatea în Institut e de 0,66%. Există desigur ca în orice sistem oameni cu comportament particular. Avem patru psihologi care se ocupă de pacienţi. Nu e uşor să ştii că nu vei avea un sân sau că vei avea un anus contra naturii. E şi rolul clinicianului să-i explice pacientului ceea ce urmează. Avem saloane de două-trei paturi, pacienţii discută între ei, văd cum evoluează ceilalţi, cum se prezintă la control după un an, după doi.

Se întâmplă să vină pacienţii trataţi în afara ţării care vin apoi la dumneavoastră?

Sigur, avem şi astfel de cazuri. În medicină şi în special în chirurgie, unii dinte oameni se consideră jumătate de Dumnezeu, trei sferturi de Dumnezeu. E important să fii modest. Noi nu forţăm niciodată indicaţia. Eu nu judec pe nimeni, nu am această cădere. Fiecare face cum crede că este etic.

Eu consider, nu vorbesc de alţi colegi, că atunci când faci o anumită manoperă chirurgicală eşti ghidat. Cu unii pacienţi se întâmplă ceva. În medicină lucrurile nu stau aşa simplu, unu şi cu unu nu fac mereu doi. Garanţie nu poţi să oferi. Poţi să faci tot ce se poate face. Sunt lucruri în medicină care depăşesc raţiunea uneori.

În ultima vreme se practică teste de determinarea makerilor tumorali, teste genetice, care sunt din ce în ce mai utile, pentru permit personalizarea tratamenului. Se fac aceste lucruri şi în România. Există laboratoare care fac acest lucru. Însă ca să facă acest lucru, e important ca pacienţii să ajungă mai întâi la noi, la chirurgie.