Persoanele care se simt cu 3-4 ani mai tinere decat varsta lor reala au o rata a mortalitatii mai scazuta decat cele care se simt de varsta reala sau mai batrane, sustine un studiu publicat luni si citat de AFP. Cercetatorii au analizat date dintr-un studiu despre imbatranirea a 6.489 persoane, cu varsta medie de 65,8 ani, iar rezultatele au fost publicate in revista medicala americana JAMA Internal Medicine.
Cele mai multe dintre acestea (69,6%) se considerau cu trei-patru ani mai tinere decat varsta lor, 25,6% aveau sentimentul varstei reale, iar 4,8% se percepeau mai in varsta cu peste un an. Pe parcursul analizei, care a durat 99 de saptamani, cercetatorii au constatat ca rata mortalitatii a fost de 14,3% in randul celor care se simteau mai tineri, de 18,5% in grupul celor care isi simteau varsta cronologica si de 24,6% in randul participantilor care se percepeau mai batrani.
Potrivit oamenilor de stiinta, cercetarea a indicat o puternica legatura intre felul in care ne percepem varsta si mortalitatea cardiovasculara, dar nu si cu mortalitatea cauzata de cancer.