Mai precis am dorit să înţeleg exact cum poate medicul, în condiţiile loialităţii împărţite să apere totuşi interesul primordial al pacientului.

Pacienţii simt că, în zilele noastre, medicii au o loialitate împărţită. Pe de o parte, conform standardelor Colegiului Medicilor, ei sunt loiali pacienţilor, dar pe de altă parte sunt supuşi celor ce îi plătesc (casă de asigurări, stat). Atâta timp cât beneficiarul consultaţiei este altul decât plătitorul, medicul va avea o loialitate împărţită, deoarece interesele pacientului nu corespund decât rareori cu ale plătitorului. Teoria terţului plătitor, pe care se bazează asigurările de sănătate din România, are acest viciu fundamental: administratorul banilor pacientului are alt interes decât pacientul şi atunci face presiuni asupra medicului pe care ar trebui să-l plătească. Ca să realizaţi enormitatea viciului şi ipocrizia sistemului vă rog să răspundeţi la următoarea întrebare: „Dacă vă judecaţi cu statul într-o chestiune cu miză mare, vă luaţi un avocat plătit de stat?” Probabil că nu! De aceea, în orice sistem sănătos, medicul trebuie să fie liber-profesionist independent.

Este interesul primordial al pacientului ca medicul să fie liber de constrângeri pentru a se putea dedica integral binelui pacientului. Medicul angajat sau sub contract exclusiv va fi fidel angajatorului şi nu va putea apăra interesul pacientului decât cu riscul pierderii propriului contract. Această loialitate împărţită obligă medicul la compromisuri zilnice. Din acest punct de vedere, situaţia seamănă mai degrabă cu dubla constrângere din psihologie care duce de obicei la schizofrenie. Adică indiferent ce faci, una dintre constrângeri va fi forţată ceea ce duce automat la penalizare. Fie pacientul e nemulţumit şi te tratează cu neîncredere sau te abandonează, fie angajatorul e nemulţumit şi te amendează. Vă mai miraţi acum de ce medicii sunt stresaţi şi când nu mai rezistă, emigrează? Acum credem că este limpede pentru ce pacienţii oferă cadouri medicilor. Mesajul transmis de cadou este următorul: „ Ştiu că eşti constrâns de un contract cu statul/asiguratorul, dar ia acest cadou şi nu te mai gândi la interesul lor, ci doar la interesul meu ca pacient al tău. Prin cadoul meu te eliberez de constrângerea patronului tău ca să te gândeşti doar la sănătatea mea!” Acest mesaj este inutil în cazul unui medic independent.

În toamna anului 2011 aveam să mai fac un pas în înţelegerea problemei şi a modului cum este rezolvată în practică această tensiune. Am participat ca invitat la lansarea unui studiu european care urmăreşte să vadă ce legături există între modul de finanţare şi modul cum e practicată psihiatria în diverse ţări europene. Un tânăr şi entuziast colaborator a propus în timpul dezbaterii să se evalueze în bani toate darurile pe care le primesc medicii de la pacienţi. Aceasta urma să fie contribuţia specific românească la studiul european. Tânărul se făcea, fără să ştie, ecoul actualilor manageri ai medicinei româneşti care vor să fiscalizeze toate aspectele relaţiei medic – pacient pentru a acoperi gravele lor deficienţe manageriale. Momentul de tăcere stupefiată a participanţilor mi-a declanşat revelaţia. Relaţia medic – pacient bazată pe încrederea dintre doi oameni ţine de economia darului. Nu vă voi plictisi acum cu scrierile lui Boas, Mauss sau Levi-Strauss, ci am să trec direct la UNPD. În Raportul privind dezvoltarea umană pe anul 1995 al UNPD (Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite) se spune negru pe alb că „jumătate din tot ceea ce se produce în lume sunt daruri”. Faptul că îmi spăl copiii şi fac lecţii cu ei este un dar; faptul că ajut un vecin bătrân să-şi care sacoşa de la piaţă sau să plătească telefonul e un dar; faptul că fac curat cu aspiratorul în timp ce soţia mea găteşte este un schimb de daruri.

La începutul secolului XX economistul Arthur Cecil Pigou a demonstrat că venitul naţional scade de fiecare dată când un burlac se însoară cu menajera lui. Acum constatarea din raportul UNPD are sens! Viaţa noastră nu este în totalitate supusă economiei de piaţă, iar sectorul îngrijirii sănătăţii este un bun exemplu de economie a darului. Economiştii susţin că sănătatea este un segment important şi costisitor al economiei societăţii moderne. Dar produsul său este în primul rând grija şi alinarea pentru cei bolnavi. Grija şi contactul uman sunt arătate nu prin mecanismele economiei de piaţă, ci prin mecanisme interumane ca relaţiile, generozitatea şi atenţia. În ultimă instanţă scopul asistenţei medicale este promovarea dragostei de viaţă a suferindului. Pentru a-i redeştepta unui alt om dragostea de viaţă trebuie să-i acorzi grijă şi atenţie lipsite de motive ascunse. Aici medicina este foarte aproape de idealul creştin de a dărui de dragul de a dărui – şi pentru niciun alt motiv. Buna asistenţă medicală este atunci generozitate întruchipată: abundenţa de competenţă şi grijă care trezesc în omul bolnav dorinţa de a se vindeca. De aceea practicarea medicinei este caracterizată tradiţional de „chemare” sau de vocaţie. Ideea de „chemare” este atacată de angajatori şi de sindicate deopotrivă atunci când se ceartă pentru plată şi condiţii de muncă.

„Chemarea” ca şi „harul” nu poate fi cuantificată, dar ea este cea care îi determină pe medici şi asistenţi să nu-şi ia pauza legală de masă când pacientul suferă sau este într-o situaţie critică. Piaţa, incluzând munca sub contract, este un mod rigid şi anonim de a reglementa orele de muncă ale oamenilor. Personalul medical are dreptul la salarii decente, dar asta acoperă o parte foarte mică a realităţii. Administrarea unui vaccin nu înseamnă doar o scurtă înţepătură, ci o muncă de convingere argumentată ştiinţific, o promisiune de mai bine şi o alinare a suferinţei, lucruri care nu contează pentru managerii sanitari. A sfătui o adolescentă cum să-şi înceapă viaţa sexuală şi cum să se protejeze de riscul unei sarcini sau al unei boli venerice este un dar nepreţuit pentru ea, dar cu totul ignorat de economiştii sistemului sanitar. Încurajările adresate de medic unui suferind sunt nepreţuite, sunt un dar al unui om (medicul) către alt om (pacientul), dar ele nu au valoare pentru stat pentru că pe ele nu se poate aplica TVA. Compasiunea nu este plătită nici de stat nici de asigurările private. De aceea de fapt între medic şi pacient are loc un schimb de daruri bazat pe reciprocitate şi generozitate. Acest schimb de daruri reface legătura umană fundamentală dintre medic şi pacient care a existat încă din zorii medicinei. Aceasta este legătura dintre „un om care este sau se crede bolnav şi un om în care are încredere” şi se numeşte consultaţie. Iar consultaţia este cheia de boltă a practicii medicale. Nu întâmplător aceasta este şi definiţia consultaţiei adoptată de British Medical Association în urmă cu o jumătate de secol.

Economia darului alături de viaţa privată sunt ultimele oaze de independenţă ale omului faţă de state şi organizaţii. Veţi înţelege deci pentru ce sunt atacate cu atâta înverşunare!

 

Cristian Oana

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro