Ioana Cociasu este rezident neurolog intr-un mare spital de stat din Bucuresti, dar isi construieste cariera ca si cum ar lucra in zona corporate: pragmatic, pe termen lung si cu munca. Nu face parte dintre medicii tineri care se plang dand mereu vina pe Sistem. Isi calculeaza fiecare miscare tinand cont de realitatea din jur.

 

Iar acea realitate ii spune ca cei mai buni medici rezidenti dintr-o generatie nu au garantat un post intr-un spital romanesc de stat. Asa ca Ioana Cociasu vrea sa plece din Romania. Exista insa o minune care, daca ar deveni realitate, ar tine-o aici.

Cat de suparata esti pe mai-marii sistemului medical?

dr. Ioana Cociasu: Nu sunt suparata, sunt dezamagita. Ma frustreaza cand aud intrebarea “De ce ai dat la Medicina? Nu stiai ca nu se castiga bani din asta?”. Si ma frustreaza ca persoanele din conducere au uitat ce inseamna sa fii la baza lantului trofic, cea mai slaba veriga. Ajung intr-o pozitie de conducere si incep sa ia decizii care se rasfrang inclusiv asupra noastra fara sa ne ia in considerare.

De ce ai dat la Medicina?

dr. Ioana Cociasu: Pentru ca eu cu asta am crescut in casa. Eu nu am crescut in casa cu miros de cozonaci, ci auzind despre ascita si despre hepatita, parintii mei fiind medici. Mi-am dat seama de mica ca este ceea ce vreau sa fac. Parintii au fost impotriva ca eu sa merg la medicina. Mama s-a rugat de mine cu cerul si pamantul sa nu fac asta spunand ca vor o viata mai buna pentru mine. O viata mai ferita, mai comoda, mai stabila financiar.

Ca rezident nu esti stabil financiar?

dr. Ioana Cociasu: Partea financiara e o mare problema pentru majoritatea rezidentilor. La 26-27 de ani e frustrant ca trebuie sa mai cerem bani parintilor. Nu putem face foarte multe lucruri pe care alti oameni din generatia mea, pregatiti in facultati mai scurte, le fac cu lejeritate.

Ce salariu ai?

dr. Ioana Cociasu: Cu tot cu sporul meu de 15% si cu bursa ajunge aproape de 2000 de lei.

Unii ar spune ca e un salariu bun pentru un rezident de 26 de ani.

dr. Ioana Cociasu: Un medic are nevoie de costum de spital, 60 de lei, de halat, de stetoscop, si ai nevoie de un stetoscop bun de 200 de lei, ciocan, eu fiind neurolog, 40 de lei, tensiometrul intre 75 si 300 de lei. Si nu vorbesc de pulsoximetru sau alte sf-uri. Garzile rezidentilor mai mici de anul 3 nu sunt platite. In Medicina, fara studiu intens nu se poate si pentru asta ai nevoie de carti care sunt ingrozitor de scumpe. Poate cel mai rusinos este ca, in Romania, congresele pentru rezidenti se platesc. Cam 100 de euro plus cazare...Si varianta si mai dezamagitoare e ca scolile, atelierele care se fac la noi in Romania ajung sa coste si 1000 de lei.

Contra-argument: si in Statele Unite studentii si rezidentii platesc si se finanteaza prin imprumuturi bancare. Educatia costa.

dr. Ioana Cociasu: Asa este, dar nu poti compara educatia din SUA cu cea din Romania. E ca si cum ai compara o Dacie cu un Audi. Nu e vorba de calitate, ci de resurse. E normal sa platesti resursele pe care le utilizezi: daca ai un laborator dotat in care poti invata tot felul de manevre: da, platesti. Dar in Romania nu ai o astfel de posibilitate. In plus, si la noi a inceput sa se plateasca facultatea.
 
Acum nu-ti pare rau ca ai facut Medicina?

dr. Ioana Cociasu: Nu-mi pare rau deloc. Meseria mea este cea mai mare mandrie a vietii mele. Pentru ca sa faci bine, sa te trezesti in fiecare dimineata ca sa faci bine este un lucru minunat. In limitele pe care le avem, constransi, haituiti, obositi, alergati, la sfarsitul zilei, cel putin o data pe zi, exista un pacient sau un apartinator care vine, te strange de mana si-ti spune “multumesc”.
  
Ce te-a surprins placut ca rezident in spitalele romanesti?

dr. Ioana Cociasu: Ca multe dintre tratamentele moderne exista si in Romania si ele sunt accesibile gratuit pacientului prin programele nationale.  

Si atunci de ce pacientii se plang ca nu au acces la tratamente inovative?

dr. Ioana Cociasu: Pacientii nu au de unde sa stie criteriile de includere in aceste programe. Includerea in aceste programe se face pe criterii medicale foarte bine definite. Daca nu le indeplinesti nu te exclude nimeni din rautate, ci din motive de raport intre costuri si beneficiul pacientului.

Ce te-a surprins neplacut ca rezident in Romania?

dr. Ioana Cociasu: Lucrez intr-un spital proaspat renovat si nu am avut parte de evenimente neplacute. In studentie insa am vazut alte lucruri...

Ce lipseste din pregatirea rezidentilor sau a studentilor medicinisti din Romania?

dr. Ioana Cociasu: Lipsesc foarte multe lucruri. Cand intri in spital esti complet nepregatit, dar sa spunem ca asta e o trecere normala de la studentie la rezidentiat. Dar ne lipsesc niste informatii care tin de viata adevarata. Noi nu stim legislatia, nu stim drepturile rezidentilor, nu stim drepturile pacientilor. Tot ce tine de pretul medicamentelor. Nu stim toate astea pentru ca nu ni le spune nimeni. Iar acasa timpul il alocam studiilor din specialitatea noastra, nu avem timp suplimentar pentru legislatie. In facultate facem statistica, alte lucruri... Si cum poti practica o meserie fara sa stii legile care o guverneaza? N-ai cum. Pot pune pariu ca din 10 rezidenti din orice spital nimeni nu stie cine sunt presedintele CNAS sau al Agentiei Nationale a Medicamentului. Desi asta ar trebui sa fie printre primele lucruri care ne intereseaza: cine reglementeaza de pilda pretul medicamentelor? Care ulterior tot asupra noastra se va rasfrange si asupra pacientilor.

Cum apreciezi relatia rezident-maestru in Romania?

dr. Ioana Cociasu: Medicina este o meserie care se bazeaza aproape in exclusivitate pe mentorat. Eu am avut noroc de mentori care isi doresc sa ne vada crescand si evoluand.

Esti un caz norocos sau aceasta este norma si in alte parti?

Ioana Cociasu: Sunt un caz norocos. Nu e peste tot asa.

Unde vei fi peste 3 ani?

dr. Ioana Cociasu: Medic specialist si in cursul studiilor doctorale la un centru universitar mare din Suedia sau Anglia.

De ce vrei sa pleci?

dr. Ioana Cociasu: Nu cred ca am sanse sa gasesc post intr-un spital universitar din Bucuresti si nu vreau sa fac munca de dispecerat in provincie pentru ca acolo e o combinatie intre specialitatea ta si medicina de familie. Asta se intampla din lipsa resurselor si esti obligat, spre binele pacientului, sa-l trimiti mai departe in Bucuresti. Nu ai un CT, nu ai un RMN, nu ai mijloace financiare pentru a efectua analizele necesare, nu ai medicamente. E frustrant sa trimiti pacientul la cineva care nu e neaparat mai bun ca tine, dar are mai multe resurse.

Daca esti cel mai bun neurolog din generatia ta nu ar trebui, in mod normal, sa primesti post la cel mai bun spital din tara?

dr. Ioana Cociasu:
In mod normal da.

Si nu se intampla?

dr. Ioana Cociasu:
Nu cred. Aproximativ sapte din primii 10 rezidenti care iau cele mai mari note la examenul de specialitate nu au post in spital. Si aici e o loterie: daca ai noroc sa lucrezi cu cineva care chiar te apreciaza, chiar iti e mentor...

Si atunci, daca voi toti cei buni plecati, cine va mai ramane in Romania sa ne trateze?

dr. Ioana Cociasu:
E o intrebare foarte buna.... Asta e marea dezamagire. Si daca am ramane vom fi obligati sa lucram in privat, unde pacientul obisnuit nu are acces gratuit. Ca rezident in Romania iti doresti foarte mult sa faci performanta, sa publici, ceea ce in Romania e foarte greu caci suntem destul de departe de locul in care s-a ajuns in cercetare in momentul de fata. Si iti doresti sa duci un trai decent.

 
Daca ai putea face o minune pana maine dimineata, care ar fi aceea?


dr. Ioana Cociasu:
Mi-as dori un spital universitar in Romania care sa aiba toate resursele de bun-simt existente intr-un spital britanic. Si posturile in spitalul respectiv sa se castige printr-un concurs despre care sa aflam cu totii din timp si pe care sa concuram. Caci competitia e buna.

Neurologul Ioana Cociasu a fost unul dintre medicii rezidenti care au participat la cursurile MedClass. Cursurile MedClass au oferit gratuit studentilor medicinisti si rezidentilor module educationale in comunicare, etica, antreprenoriat si bussines. Cursurile fac parte din programul “De profesie: medic in Romania”, sustinut de Consiliul Investitorilor Straini si in care HotNews.ro este partener media.

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro