Legea drepturilor pacientului prevede dreptul acestora de a oferi angajaților sau unităţii unde au fost îngrijiți plăți suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis: orice plată suplimentară acordată medicilor de către pacienți, în semn de recunoştinţă, îi face pasibili, şi pe unii şi pe alţii, la închisoare între 2 şi 7 ani!
Această decizie publicată în 5 august, survenită ca urmare a solicitării Curţii Militare de Apel Bucureşti, de a se face o interpretare a conflictului dintre legea menţionată şi Codul Penal, care incriminează darea şi luarea de mită de către funcţionarii publici, este importantă, readucând în dezbaterea publică problema plăţilor informale din domeniul sanitar.
“Plăţile suplimentare”, rotiţă vitală pentru funcţionarea sistemului
Sondaje relativ recente arătau că, în medie, pacienţii internaţi în spital pentru o problemă care nu a necesitat o intervenţie chirurgicală au dat 273 de lei medicului, 57 de lei asistentelor şi 30 de lei infirmierelor, mai puţin decât cei care au suferit o intervenţie chirurgicală, care au dat 688 lei medicului care i-a operat, 270 de lei medicului anestezist, 100 de lei asistentelor şi 72 lei infirmierelor. (C.Stoica, Bucureştenii şi bolile sistemului de sănătate, 2003). Conform datelor CNAS, în anul 2014 au fost 4.258.741 internări (3.889.924 cazuri acute şi 368.817 cazuri cronice). “Plăţile suplimentare” pentru actul medical sunt variabil reflectate de rarele sondajele de specialitate efectuate în domeniu. Per total, în România plăţile suplimentare (informale) sunt estimate la 0,3% din PIB şi respectiv 6,3% din totalul cheltuielilor pentru sănătate, de 10 ori mai mari decât în Polonia, unde se înregistrează valori de numai 0,04% şi respectiv 0,6%! (vezi raportul SAR 2015). În cifre absolute, se presupune că sub formă de “plăţi suplimentare“ se vehiculează aproximativ 500 milioane euro, sau chiar mult mai mult, şi nicio măsură de natură a diminua fenomenul nu a fost vreodată adoptată!
Această sumă este suficient de mare pentru a dovedi că ne aflăm în faţa unui fenomen de masă, care nu mai trebuie ignorat sau tolerat prin complicitatea autorităţilor. ICCJ ne spune, negru pe alb, că România are anual cel puţin 5 milioane de infractori, care, din fericire nu sunt prinşi de autorităţi. Perspectiva desfăşurării actului medical la periferia legii este însă o problemă gravă. O eventuală oprire bruscă a fenomenului plăţilor suplimentare, printr-o campanie a DNA, care, spre exemplu, într-o campanie de o zi ar putea lesne aresta măcar 2-5 zece medici în fiecare judeţ, aşa demonstrativ, ar conduce la o perturbare a sistemului de îngrijiri care ar produce instantaneu suferinţă sau chiar vieţi pierdute!
Astăzi, între 30 şi 50% dintre cetăţeni se adresează spitalului doar după ce şi-au securizat o cale de comunicare cu medicul care urmează să-l trateze. Înlăturarea bruscă a plăţilor suplimentare, fără a pune ceva în loc, înseamnă practic închiderea acestor canale de acces în spitale.
Dreptul de a oferi o plata celui căruia îi este interzis a primi
Conform ICCJ şi Parchetului general, până la apariţia Noului Cod Penal, pacienţii aveau dreptul de a-şi manifesta recunoştinţa prin “plăţi suplimentare” – însă medicii aveau obligaţia legală să le refuze! (Oauu!) Ulterior şi unii şi ceilalţi sunt incriminabili conform noii normei penale! În opinia ICCJ, dacă articolul menţionat nu ar fi conţinut sintagma “în condiţiile legii”,plicurile, care astăzi suplinesc salariile adecvate, ar fi fost complet acceptabile şi acoperite de lege! Faptul că precizarea “în condiţiile legii” nu a fost urmată în cei 12 ani de la aprobarea legii de elaborarea de norme sau de o altă lege care s-o expliciteze permite doar aplicarea cadrului legal general în vigoare, respectiv modul de a face donaţii şi interdicţiile existente în Statutul funcţionarilor publici! Acest statut nu este aplicabil medicilor şi în ceea ce priveşte beneficiile oferite de acesta, medicii fiind funcţionari publici doar din punct de vedere penal!
Tărâmul de dincolo: ce cred judecătorii din provincie
Conform procedurii, ICCJ a cerut opinia tuturor Curţilor de apel privind conflictul dintre prevederile legii penale şi prevederile legii drepturilor pacientului. Răspunsurile judecătorilor din curţile de apel sunt bulversante:
· – o parte a judecătorilor, din Curţile de apel din Bacău, Cluj şi Galaţi, Târgu Mureş,au opinat că este incidentă cauza justificativă, adică, fiind prevăzută de lege – fapta de a da şi primi plată suplimentară în semn de recunoştinţă nu ar trebui să fie pedepsită!
· – judecătorii din Braşov, Oradea şi Timişoara au opinat ca plăţile suplimentare se pot face dacă se respectă respectă dispoziţiile care reglementează donaţia, medicul trebuind să declare plata respectivă pentru a fi fiscalizată (eventualitate destul de lesne de rezolvat prin norme – nota mea).
· – magistraţii din Piteşti, Ploieşti şi Alba Iulia s-au abţinut să exprime opinii juridice iar cei din Curtea de Apel Craiova au fost singurii care au opinat pentru incriminarea faptei, însă bazându-şi argumentaţia pe un element de tehnică legislativă, în sensul că soluţia contrară s-ar fi născut în situaţia în care plata suplimentară s-ar fi găsit într-o lege de acelaşi rang cu Noul Cod Penal, (spre exemplu preluarea prevederii din Legea drepturilor pacientului într-una din nenumăratele modificări ale Legii reformei în sănătate – tot lege organică – ar fi rezolvat de mult problema – nota mea).
Chiar şi opiniile specialiştilor consultaţi, din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Romane, auînclinat tot în favoarea incidenţei cauzei justificative ce va opera atât în privinţa pacientului, în raport cu infracţiunea de dare de mită, cât şi în privinţa medicului (angajatului unităţii medicale), în raport cu infracţiunea de luare de mită (primire de foloase necuvenite în Codul penal anterior).
Parchetului General (DNA) a opinat că plăţile suplimentare reprezintă o mită iar acest punct de vedere a fost şi cel îmbrăţişat de cei 9 magistraţii ICCJ.
De ce unii judecă aceiaşi lege altfel?
La o primă vedere pare însă pare de neînţeles cum judecătorii din Curţile de Apel au exprimat,într-un număr atât de covârşitor, opinii juridice divergente faţă de procurori şi de cei de 9 judecători din completul de la ICCJ, care, trebuie să acceptăm, că au făcut interpretarea corectă a legii.
Pentru că aceşti oameni trăiesc în lumea reală!
Zilnic, direct sau prin interpuşi, ei apelează la vârfurile medicinii din comunităţile lor locale pentru rezolvarea problemelor lor de sănătate, ale rudelor, prietenilor sau cunoscuţilor lor, sunt puşi în mod constant în situaţia de a-şi manifesta recunoştinţa faţă de medici pentru că le salvează vieţile. De fapt, judecătorii înşişi, direct sau prin interpuşi, au fost nevoiţi să oferire plăţi suplimentare, fiind pasibili de a trece de la prezidiu în boxa infractorilor!
Este greu, dacă nu imposibil să te pronunţi pentru o nedreptate legiferată şi apoi să priveşti în ochi pe cei cărora urmează a le cere din nou sprijinul. Ar fi însemnat un gest de ipocrizie şi fariseism de care, pur şi simplu se pare că judecătorii din provincie nu au fost capabili. Cum însă, în acest caz ei au jucat doar rolul unor avocaţi, interpretarea lor juridică, în fapt eronată, exprimă cel mai probabil o opinie subiectivă, de sancţionare a unui conflict între legi care nu ar fi trebuit să existe precum şi recunoaşterea nedreptăţii făcute personalului medical.
Judecătorii de la ICCJ, mai puţin confruntaţi cu lumea reală, s-au jenat mai puţin!
Şi dreptate pentru toţi!
Am omis din punctele de vedere de mai sus pe cea trimisă de judecătorii de la tribunalul Târgu Mureş. Aceştia au opinat că prevederea din Legea drepturilor pacientului este neconstituţională,pentru ca înfrânge principiul egalităţii de drepturi.
Îţi vine să crezi că judecătorii olteni se gândeau la egalitatea pentru căţei! Este cel puţin ciudat să vorbeşti de egalitate de drepturi când salariul tau bugetar este de multe ori mai mare decât al unui semen, care prin pregătire şi rol social este cel puţin egalul tau, când beneficiezi de un sistem de asigurări de sănătate paralel, de unităţi sanitare separate. Chiar şi accesul la orice fel de eforturi materiale suplimentare incumbate de tratamente este unul absolut discriminator, în condiţiile în care magistraţii beneficiază de compensarea materială a oricăror costuri medicale care exced prevederile legii asigurărilor de sănătate pentru noi, restul egalilor din aceasta ţară!Ar fi putut să urmeze exemplul confraţilor care au refuzat să se pronunţe, ştiind ei de ce!
Noul Cod Penal – care incriminează “fapta funcţionarului public care pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin“. De aici izvorăşte însă o legitimă întrebare: i se cuvine medicului o altă plată decât cea la care este obligat să lucreze în prezent? Luând drept reper salariul mediu net din România (deşi veniturile medii ale medicilor sunt ceva mai mici) pentru o zi de lucru medicul este îndreptăţit la ceva mai puţin de 80 de lei. În cazul unui chirurg care participă ca mâna a doua sau a unui anestezist care participă la 4-5 operaţii într-o zi – statul le alocă 16-20 de lei per pacient operat! Există vreun om sănătos la cap care să accepte ca cei minim 11 ani de pregătire de specialitate, efortul fizic şi consumul psihic, diagnosticul prealabil şi urmărirea ulterioară intervenţiei să valoreze o asemenea sumă, echivalentă cu un tuns?!
Refuz să cred că cineva de bună credinţă ar răspunde DA, considerând o asemenea plată ca fiind un act de dreptate socială!
Ecuaţia cu o singură parte a egalităţii
Problema interzicerii legale a platilor suplimentare nu se aplică medicilor care lucrează în domeniul privat, adică, vorbind pe limbajul penaliştilor, care nu sunt funcţionari publici. Daca statul ar fi optat pentru un sistem similar celui din SUA, cu o libertate totala a alegerii serviciilor de îngrijiri şi plata acestora din buzunar, direct sau prin scheme de asigurări private, problema de astăzi nu ar fi existat.
România a optat însă pentru un sistem de asigurări sociale impus prin lege, în care s-ar aplica principiul solidarităţii între cei saraci şi mai puţin săraci, între bolnavi şi sănătoşi, între tineri şi bătrâni. Deşi numărul celor care îşi permit să apeleze la sisteme private de asigurări este infim, statul, în generozitatea sa, a uitat să se preocupe şi de cealaltă parte a ecuaţiei, de plata corectă a furnizorilor de servicii medicale, care nu au de ales în ce sistem să lucreze!
În nicio ţară din Europa veniturile medii ale medicilor nu sunt mai mici de de 2,5 ori produsul mediu pe cap de locuitor ceea ce ar corespunde unui venit mediu net de 17000 euro pe an (1416 euro lunar net). Cu o asemenea creştere exodul masiv al forţei de muncă nu va fi stopat. Aşa însă, printr-o totală lipsă de reacţie, statul parcă îi ia de guler şi îi azvârle peste graniţă pe cei care nu vor să se expună permanent la perspectiva de a profesa medicina în spitalul puşcăriei, ca ajutor calificat îmbrăcat în zeghe!
Problema plăţilor suplimentare nu este a medicilor, ci a populaţiei!
De multe ori s-a invocat faptul, că acum nu este momentul, că “anvelopa” salarială nu permite etc. Uite că acum este momentul, Guvernul României argumentând o scădere semnificativă de taxe şi impozite printr-un excedent bugetar susţinut. În eventualitatea adoptării noului Cod Fiscal, înainte de o aşezare a grilelor salariale ale bugetarilor, ne aflăm în faţa a două scenarii: unul în care Guvernul şi-a greşit calculele şi ne afundăm într-un deficit bugetar şi un scenariu optimist, în care deşi scădem taxele ne vom afla în viitor în aceiaşi situaţie ca în prezent. Bine bine, dar cu problema noastră cum rămâne? Intrăm iarăşi în bucla lui “acum nu este momentul“? Dar dacă nu acum, când?
Ignorarea inadecvării plăţii personalului medical a împins întreg sistemul la cimentarea plăţilor informale. S-a înţeles permanent că este o problemă a medicilor “şpăgari”, a celor care şi-au cumpărat vile şi maşini de lux pe spinarea pacienţilor. Această perspectivă este una profund eronată!
Problema plăţilor suplimentare, legale sau nu, este a populaţiei, care se vede constrânsă să efectueze plaţi nedeclarate şi de cele mai multe ori nu şi le permite, doar pentru că statul (Guvernul şi Parlamentul) refuză să dea dovadă de bărbăţie politică pentru a găsi o soluţie viabilă pentru o problemă evidentă, care afectează întreaga populaţie a acestei ţări! Ignorarea plăţilor suplimentare condamnă populaţia la umilire, lasă loc exceselor, generează conflicte şi compromisuri în sistemul sanitar şi, în cele din urmă, omoară oameni şi mutilează destine!
Decizia ICCJ, deşi aparent nu aduce nimic nou, este poate prilejul ca reprezentanţii Ministerului de Finanţe, ai Ministerului Sănătăţii, împreună cu cei ai Colegiului Medicilor, să nu mai iasă dintr-o sală de şedinţe, precum cardinalii la alegerea unui papă, până nu vor fi găsit o soluţie administrativă şi mai ales legală pentru transformarea plăţilor suplimentare în plăţi normale, justificate. Desigur este nevoie şi de voinţa premierului nostru socialist Victor Ponta, care reconfortat şi îmbătat de luxul croazierei din Caraibe, poate va avea avea disponibilitatea, de a încerca măcar, să taie nodul gordian pe care predecesorii săi l-au lăsat să sufoce o ţară întreagă.
