Mai intai m-au lasat balta prietenii (ma rog, asa-zisii prieteni, ca din moment ce m-au lasat balta, nu mai stiu in ce categorie sa-i incadrez). Adevarul este ca o prietenie, ca orice tip de relatie, se mentine cu niste lucruri palpabile: participarea la evenimente fericite, mers in concedii, vacante, excursii...
Ma uit de fiecare data la multimea de blonavi care sta la coada la comisie: zeci de oameni pe cateva scaune (deci, din start, si managementul spitalului te considera un "spin"), chinuindu-se cu orele, adusi de acasa desi le lipseste cate un picior sau o mana (de parca ar putea sa le creasca la loc peste noapte). Majoritatea nu au nicio vina: au avut nesansa de a se naste cu o boala congenitala sau au avut un accident... din ala care n-a fost din vina lor. Ca nu ma refer aici la nerozii care intra cu masina sau in timp ce schiaza intr-un copac!
Am cautat odata pe internet sa vad cam ce joburi li se ofera persoanelor bolnave/cu handicap. Putine si aiuristice. Ca sa nu spun degradante: cum ar fi lipirea de plicuri. De cele mai multe ori un handicap este de natura fizica/locomotorie. Nu inseamna ca este ceva in neregula cu creierul tau si ca esti in stare doar sa lipesti plicuri. Concluzia a fost evidenta: daca nu eram deja angajata, nu ma angaja nimeni.
