Mai intai m-au lasat balta prietenii (ma rog, asa-zisii prieteni, ca din moment ce m-au lasat balta, nu mai stiu in ce categorie sa-i incadrez). Adevarul este ca o prietenie, ca orice tip de relatie, se mentine cu niste lucruri palpabile: participarea la evenimente fericite, mers in concedii, vacante, excursii...

Ma uit de fiecare data la multimea de blonavi care sta la coada la comisie: zeci de oameni pe cateva scaune (deci, din start, si managementul spitalului te considera un "spin"), chinuindu-se cu orele, adusi de acasa desi le lipseste cate un picior sau o mana (de parca ar putea sa le creasca la loc peste noapte). Majoritatea nu au nicio vina: au avut nesansa de a se naste cu o boala congenitala sau au avut un accident... din ala care n-a fost din vina lor. Ca nu ma refer aici la nerozii care intra cu masina sau in timp ce schiaza intr-un copac!

Am cautat odata pe internet sa vad cam ce joburi li se ofera persoanelor bolnave/cu handicap. Putine si aiuristice. Ca sa nu spun degradante: cum ar fi lipirea de plicuri. De cele mai multe ori un handicap este de natura fizica/locomotorie. Nu inseamna ca este ceva in neregula cu creierul tau si ca esti in stare doar sa lipesti plicuri. Concluzia a fost evidenta: daca nu eram deja angajata, nu ma angaja nimeni.

citeste aici intreg articolul

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro