Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică legea vaccinării obligatorii, având ca argument „o scădere dramatică” a imunizării copiilor. Actul normativ vine în condiţiile unei epidemii de rujeolă care a făcut două victime doar în ultima săptămână, ridicând numărul deceselor la 21, în toate cazurile fiind vorba de persoane nevaccinate.
Autor Clarice DINU Sursa gandul.info
La nivel public, situaţia este pusă pe seama unei campanii anti-vaccin, însă din datele oficiale reiese că puţini sunt părinţii care refuză imunizarea, principalele cauze nevaccinării fiind cele legate de lipsa serurilor, precum şi de neprezentare sau neluarea în evidenţă a micuţilor de medicii de familie.