Carmen Cănănău are 39 de ani, dintre care 14 i-a petrecut în sistemul medical românesc. Au fost ani grei, de umilință, chin și frustrare, pe care cu greu am convins-o să și-i amintească. Spun “să și-i amintească”, pentru că, între timp, a lăsat România pentru Suedia și umilința pentru o viață demnă. În mai puțin de 3 ani, de când a emigrat, a făcut pasul de la a fi medic într-un orășel cu 70.000 de locuitori (Gävle) la cea mai importantă instituție medicală suedeză, Spitalul Universitar Karolinska din Stockholm. Cum a fost posibil asta, deși în România nu dăduse nimeni doi bani pe ea, de ce a ales să plece, de ce nu s-ar mai întoarce niciodată, cum arată radiologia, specialitatea ei, în spitalele occidentale, dotate ca nava Enterprise, cum se promovează în spitalele de la noi, cum e cu “somitățile” medicale românești versus profesioniștii din afară, cât de bine pregătiți sunt, în general, medicii români, care-i treaba cu “a doua opinie”,  cât contează interesul pacientului român și cât vanitatea medicului, cât câștigă un medic în Suedia, plus o grămadă de alte lucruri extrem de interesante, citiți în interviul de mai jos. E un interviu de o sinceritate zdrobitoare, care mie mi-a dat multe frisoane pe șira spinării. Pregătiți-vă și voi pentru asta și, vă rog, rezistați până la capăt, deși e lung. E în interesul vostru de potențiali pacienți, vă garantez.

bild

“Când am intrat în rezidențiat, mi s-a recomandat să citesc cărți scrise în anii ’60-’70, asta în condițiile în care radiologia a suferit schimbări dramatice în ultimii 10-15 ani.”

 

Câți ani ai interacționat cu sistemul medical românesc? Cum te-ai format și cum ai evoluat ca medic?

Păi să vedem: 6 ani Facultatea de Medicină, un an de stagiu, 5 ani de rezidențiat pe specialitatearadiologie, 2 ani ca medic specialist într-o clinică privată din București. În total, 14 ani de medicină românească.

Cum a fost? De la început m-am simțit un intrus într-o lume care nu voia să mă primească. Pe vremea când am dat eu la facultate, concurența era foarte mare, iar medicina era un club select, în care aveau acces, cu precădere, copiii de medici sau “de familie bună”. Inițial am dat admitere la Iași. Am picat cu succes, cu 8,06. Se intrase cu note super mari. Apoi am aflat motivul: unii candidați știuseră testele cu o zi înainte de examen. Am fost șocată și asta m-a făcut să înțeleg că locul meu nu era acolo. Am decis să fac facultatea în București, oricât de greu le-ar fi fost părinților mei.

Și în București am avut parte de un lung șir de frustrări. Era de ajuns ca medicul X să dea un telefon înainte de examen profesorului Y și fiul sau fiica lui primea notele cele mai mari. Foarte puțini profesori sau asistenți universitari erau cu adevărat profesioniști și dornici să împărtașească din cunoștințele lor. Acum, cu experiența pe care o am, îmi dau seama că erau extrem de prost pregătiți.

Când am intrat în rezidențiat, mi s-a recomandat să citesc cărți scrise în anii ’60-’70, asta în condițiile în care radiologia a suferit schimbări dramatice în ultimii 10-15 ani, și am avut acces la pregătire doar pe radiologie convențională și ecografie. La Computer Tomograf și RMN, examinări avansate, nu avea acces oricine, deși aveam stagii de sine stătătoare în curicula de specializare.

Am avut însă și marele noroc să întâlnesc un om deosebit. Doctorul Timofte de la Spitalul Universitar București, căruia îi voi fi veșnic recunoscătoare, m-a învățat că nu poți fi medic bun dacă nu înveți ceva în fiecare zi și dacă nu ești la curent cu toate noutățile din domeniul nostru.

Rezidențiatul în România e un fel de calificare la locul de muncă. Rezidentul român nu beneficiază de burse de pregătire și nu e trimis la cursuri și congrese. Aici, în Suedia, fiecare rezident are alocați cam 5000 de euro bani din care își poate cumpăra cărți și se poate înscrie la cursuri, congrese și sesiuni științifice. În România, dacă nu îți permiți financiar sau dacă nu ai norocul să primești o bursă, nu ai șanse să evoluezi. Sunt foarte puțini cei care au înclinație de dascăl și își doresc să “crească” un specialist despre care să spună cu mândrie “Vezi? Ăsta a fost rezidentul meu! Sunt mândru de el! Știe tot ce știu și eu și încă ceva în plus”. Dimpotrivă, în România nu vrea nimeni să te învețe, de teamă că le iei locul. Spitalul Universitar București avea cam 50 de rezidenți de an. Teoretic, cei mai buni rezidenți ar fi trebuit să rămână să lucreze ca specialiști în secție. Practic, pilele erau cele care decideau. Când se scoteau posturi, erau scoase deja pentru anumite persoane.

Eu știam că nu am nicio șansă să rămân ca specialist în spital, așa că mi-am făcut un plan: mult studiu individual, măcar o oră-două de citit pe zi, aplicații la burse pentru cursuri prin Societatea Europeană de Radiologie și multe gărzi în care să acumulez experiență. Toate sărbătorile le petreceam în spital, deși aveam familie și copil mic și nu am spus niciodata “nu” când era vorba de făcut o gardă. Garda începea azi la 08.00 și se termina a doua zi la 12.00. Munca era epuizantă și cel mai rău era că eram singură, fără un medic cu experiență cu care să mă pot consulta atunci când aveam cazuri mai dificile. Aici, în Suedia, ca rezident, ai mereu un medic specialist sau primar care lucrează cu tine sau pe care poți să îl suni zi și noapte. Asta face ca responsabilitatea actului medical pentru un rezident să nu fie atât de apăsătoare. E îngrozitor când simți că destinul și sănătatea unui pacient sunt cu totul în mâinile tale și că, dacă faci o greșeală, viața lui se poate schimba dramatic. Momentele acelea, în care ești pus să iei o decizie, te marchează profund și te urmăresc. Sprijinul ăsta, atât de important în formarea medicului ca specialist, mi-a lipsit de cele mai multe ori în timpul rezidențiatului.

Șansa mea a fost că, în anul patru de rezidențiat, am primit o bursă de studiu în Bruxelles. Ajunsă acolo, am descoperit o altă radiologie. Spitalul Universitar Erasme din Bruxelles era ca nava Enterprise, iar radiologia pe care o știam eu era la ani lumină în urmă. Am avut marea șansă să lucrez cu medici extrem de bine pregătiți. Mulți sunt printre cei mai renumiți radiologi din Europa și chiar din lume. Acolo am realizat ce prăpastie imensă este între medicina românească și medicina făcută la cele mai înalte standarde. Am decis că este cea mai mare șansă a vieții mele profesionale și că va trebui să acumulez maximul de cunoștinte în acele trei luni.

Am văzut rezidenți de an doi sau trei care făceau proceduri intervenționale și dădeau rezultate așa cum nu îi văzusem niciodată pe medicii mai cu experiență din România. Am fost tratată acolo ca un rezident al lor, m-au susținut, ajutat și îndrumat. Am învățat în cele trei luni cât nu am învățat în toți anii de rezidențiat din România.

 

“Nu aveam nici relații și nici bani să îmi “cumpăr” un post” la stat, așa că m-am orientat spre piața privată.”

 

Ce ai făcut după bursă, odată întoarsă în România?

Nu aveam nici relații și nici bani să îmi “cumpăr” un post la stat, așa că m-am orientat spre piața privată. Nici acolo nu e însă ușor să găsești de lucru. Oricine se uită pe site-urile clinicilor private din Romania va remarca că, cel puțin pe partea de imagistică, o aceeași mână de medici lucrează peste tot. Un medic radiolog poate colabora, pe lângă jobul de la stat, cu mai multe clinici private.

Având supraspecializare la Bruxelles pe imagistica abdomenului, am reușit în cele din urmă, deși eram considerată prea tânără și fără “un nume”, să-mi găsesc un job la o clinică privată din București. Am muncit mult, nu de puține ori chiar și până la 12 noaptea. Nu am zis niciodată “nu” când a fost vorba să lucrez peste program sau să îmi sacrific zilele libere și concediul pentru serviciu. Dar nu era de ajuns. Știam că niciodată nu voi fi promovată.

Ca tânăr specialist în radiologie, în România, ești angajat la privat ca să faci muncă de operare, mai precis munca unui asistent de radiologie. În cel mai bun caz, faci munca radiologului, a asistentei și a secretarei în același timp. Tu faci examinarea, tu dai rezultatele, tu iei legătura cu medicii care trimit pacienții, cu pacienții și cu aparținătorii etc.  Șeful meu mi-a explicat clar de la început cel mai bine ar fi să stau cu capul plecat, să îmi iau șuturi în gură de la “seniorii” radiologiei românești, în ideea că, dacă am noroc, în câțiva ani, poate ajung și eu să-mi pun parafa pe rezultatele pe care le dau. Poate voi avea chiar onoarea de a fi trecută pe site-ul clinicii, asta dacă “seniorul” important din clinică nu se va simți deranjat sau amenințat că aș putea să îi iau pacienții.

Ai spus mai devreme “Nu aveam nici relații și nici bani să îmi “cumpăr” un post”. E a nu știu câta oară când aud că astea sunt principalele metode de recrutare a medicilor în România. Și totuși parcă nu îmi vine să cred că e adevărat. Adică oamenii care ar trebui să ne salveze viețile nu sunt aleși dintre cei mai competenți, ci dintre cei care au avut mai mulți bani și pile mai tari?

Din păcate, asta este realitatea crudă. E greu să obții un post într-un spital mic din provincie, iar în București este imposibil. Nu sunt în măsură să vorbesc despre alte specialități, dar, în radiologie, ai nevoie de un “spate” supertare ca să obții un post. Am mulți colegi radiologi devotați și bine instruiți care nu au reușit să obțină un post “pe bune” într-un spital din București. Cu doi ani înainte să termin eu rezidențiatul, a încercat un coleg să se înscrie la examenul pentru un post de specialist. Era cel mai bun și mai muncitor dintre toți rezidenții din anul lui. Când s-a dus să-și depună dosarul, a fost atenționat că ar putea supăra pe cineva din comisie cu îndrăzneala lui. Bineînțeles că nu a primit postul. L-a primit cel pentru care se știa că fusese scos la concurs. Colegul meu a lucrat o vreme în provincie și acum e medic de succes în Franța.

Acum cred că s-ar găsi posturi libere chiar și în marile spitale din București, dar toți foștii doritori lucrează de mult în străinătate. Din 2009 până azi, au plecat din țară 21.000 de medici, România aflându-se azi pe penultimul loc în Europa la numărul de medici pe cap de locuitor.

CITIȚI CONTINUAREA AICI

 

http://www.simonatache.ro/2014/03/03/profesie-medic-departe-romania/

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro