OPINIE SORIN PÂSLARU, REDACTOR-ŞEF AL ZF

Cazul spitalului de la Ploieşti, unde un strigăt de disperare al medicului Dan Oprea a reuşit în cele din urmă să trezească din letargie întregul sistem public de sănătate, este ilustrativ pentru starea de dezarticulare materială, administrativă şi morală a acestuia.

Noutatea este că, în acest caz, pentru prima dată iese la rampă un medic, pentru că ţipetele de disperare au venit până acum de la pacienţi.

Medicii români nu vorbesc fie pentru că le convine acest sistem – cazul şefilor de secţii, al chirurgilor şi al ginecologilor care pleacă cu sarsanaua plină de mii de euro în fiecare lună, sau sute de mii de euro aşa cum s-a dovedit în cazul ortopedului anchetat de la Iaşi - fie pentru că poziţiile lor în sistem depind de o semnătură a şefilor de secţii sau a directorilor de spital numiţi politic.

Dezarticularea materială, care este de fapt expresia dezarticulării administrative, este ceea ce l-a dus la disperare pe doctorul de la Ploieşti. Cu toate că an de an finanţările pentru spitale cresc -  5,5 miliarde de euro are Casa de Sănătate buget în 2013, faţă de 5 mld. în 2012 şi 3,6 mld. euro în 2009 – în spitale nu există mănuşi chirurgicale, nu există instrumente pentru doctori şi medicamente pentru pacienţi. Este ceea ce afirmă doctorul de la Ploieşti şi ceea ce văd zi de zi pacienţii din România care sunt trimişi acasă sau la farmacii după pijamale, medicamente sau chiar instrumentar medical.

În condiţiile în care finanţarea creşte an de an, este evident că dezarticularea materială este rezultatul dezarticulării administrative, de management. Adică: spitalele din România au devenit - ca urmare a înfiinţării Casei de Sănătate şi ulterior a descentralizării - instituţii autocefalice. Odată numiţi în funcţii, prin apartenenţa la haita politică care preia scaunele ciclic, directorii de spital nu mai dau socoteală în faţa nimănui. Mecanismul deresponsabilizării acestora este diabolic, de parcă cineva ar fi gândit cu bună ştiinţă ca aceştia să nu poată fi traşi la răspundere deşi sunt consumatori de resurse uriaşe.

Nu există obiective măsurabile pentru performanţa managementului în spitale şi, mai mult decât atât, nu există o structură în cadrul căreia directorii să raporteze la un nivel ierarhic superior îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor obiective.

În orice organizare, principiul responsabilităţii cuplat cu cel al finanţării este cel care duce organizaţia spre obiectivele propuse. În schimb, de unde vin banii unui spital şi în faţa cui răspunde un director de spital public?

Să luăm exemplul spitalului din Ploieşti, care are venituri totale de 127 de milioane de lei în 2013 (faţă de 110 milioane de lei în 2009): 80% din bani provin de la Casa de Sănătate, 16% de la Ministerul Sănătăţii şi restul de 4% de la autorităţile locale.

Casa de Sănătate plăteşte pentru spitalele descentralizate de tipul celui din Ploieşti medicamentele, consumabilele şi salariile personalului medical şi ale celui de întreţinere în funcţie de cazurile raportate şi gravitatea lor. Ministerul Sănătăţii plăteşte serviciile de urgenţă, medicii rezidenţi şi decontează medicamentele din anumite programe naţionale de îngrijire pentru boli cronice.

Primăria finanţează întreţinerea/reno­varea/construcţia clădirilor şi eventuala achiziţie a unor echipamente.

Vă imaginaţi cum venind finanţări din trei părţi în acest spital (şi în general în orice spital descentralizat) orice urmă de responsabilitate faţă de una din aceste părţi dispare, ceea ce se şi dovedeşte prin situaţia spitalului de la Ploieşti, dar şi a majorităţii spitalelor judeţene. Giurgiu, Galaţi, Slatina sunt exemple de spitale de care mai bine fugi decât să ajungi internat acolo, după cum oamenii ştiu foarte bine.

Cine numeşte însă până la urmă acest director? Este numit printr-un ordin al preşedintelui consiliului judeţean. În faţa cui răspunde? În faţa consiliului de administraţie - cinci membri în cazul spitalului de la Ploieşti, dintre care doi numiţi de consiliul judeţean, unul numit direct de preşedintele consiliului judeţean şi încă doi numiţi de Ministerul Sănătăţii.

Însă în contractul de management al acestui director nu exista nicio clauză de suspendare, deci teoretic acest om nu putea fi demis. Până la urmă, a plecat singur, ca urmare a presiunii publice, dar şi a „propunerilor“ de la centru, de la minister.

Teoretic, ca şi în cazul înfiinţării Casei de Sănătate -  la sfatul Băncii Mondiale şi al FMI pentru a evidenţia fluxurile de bani alocate sectorului -  şi descentralizarea ar trebui să aducă o responsabilizare a diriguitorilor locali în a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale din urbea pe care o conduc.

Însă în tânăra democraţie românească, sănătatea şi educaţia sunt misiuni pe un termen prea lung pentru ca feudalii locali -  milionari în euro care se tratează ei şi cu familiile lor la Paris sau la Viena şi îşi trimit copiii la studii în străinătate - să le acorde vreo atenţie. În Galaţi câinii maidanezi circulă pe culoarele spitalului, dar primăria cheltuie în 2013 sute de mii de euro pe artificii şi concerte cu Michael Bolton.

L-a tras cineva la răspundere pe şeful Consiliului Judeţean Prahova pentru dezastrul de la spitalul judeţean? Are cineva putere în Prahova, în Galaţi, în Teleorman, în Vrancea sau Constanţa să îi tragă la răspundere pe feudalii care administrează discreţionar resursele judeţului ca pe propriile lor moşii? Singura presiune care mai poate veni - dacă mai poate veni, pentru că feudalii au ajuns acum sus, la vârful guvernului, şi au tot timpul obsesia de a-şi asigura spatele la Bucureşti - mai poate veni, totuşi, tot de la CENTRU.

În orice ţară subdezvoltată care trebuie să recupereze decalajele, lumina civilizaţiei (inclusiv fizic, curentul electric, în urmă cu 50 de ani când s-a făcut electrificarea) - adică educaţie, sănătate, tehnologie - nu poate veni decât de la CENTRU. E un vis, o iluzie să crezi că la nivel local oamenii alocă resurse pe termen lung pentru aceste obiective - singurele care pot aduce dezvoltarea!

Dar şi la centru, au avut grijă alţii să spargă statul/guvernul în alte Case, Companii Naţionale, Agenţii şi Autorităţi, iar banii (şi deci puterea) sunt acolo mai mult decât la guvern.

 

L-a tras cineva la răspundere sau măcar

l-a adus în discuţie pe şeful Casei de Sănătate, care are un buget de 5,5 miliarde de euro, fiind astfel mai tare ca orice ministru al României, în cazul Ploieşti? Nu. Toate întrebările, toată aşteptarea „să vină cineva să facă ceva“ au mers spre CENTRU, adică spre ministrul sănătăţii. Dar nu ministrul dă banii pentru a cere responsabilitate directorului de spital! Iar dacă nu pleca singur directorul de spital de la Ploieşti, ministrul sănătăţii nici nu avea cum să-l demită! Pe bani publici, aşa de diabolic este construit acest sistem de sănătate încât CENTRUL - adică ministrul, trebuie să se roage de un director - politruc de spital membru al haitei politice  - să plece.

Dezarticularea administrativă aduce, iată, eşecul acesta al finanţării în creştere fără rezultate, cu servicii mai proaste an de an.

În faţa dezarticulării materiale şi a dezarticulării administrative, oamenii din sistemul medical public nu au altă şansă decât să fie demoralizaţi şi să creadă că orice ar fi niciodată nu se va întâmpla nimic bun.

De aici o dezarticulare morală care se manifestă prin lăcomia şefilor de secţii şi a marilor nume, mai ales din chirurgie, care încasează zilnic plicuri de sute şi mii de euro folosind echipamentele şi resursele publice.

De aici lăcomia personalului de îngrijire şi cinismul în faţa oamenilor care pur şi simplu trebuie să scoată din buzunar din clipa în care sunt internaţi şi până ies pe uşa spitalului bani după bani pentru a-i mulţumi şi motiva să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi.

De aici şi fuga în străinătate a elitei de medici tineri.

De aici şi reacţiile de dezaprobare în breasla medicală mai mult sau mai puţin tacită a doctorului de la Ploieşti în condiţiile în care protestului său ar fi trebuit să i se alăture toţi medicii din România care mai au cât de cât o conştiinţă, atât profesională, cât şi patriotică.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2013

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro