Drama familiilor care și-au pierdut micuții din cauze încă neclare demonstrează că nu suntem în Europa din punct de vedere al sistemului medical.
E adevărat, poate fi dificil chiar și pentru sisteme clinici de prestigiu să pună un diagnostic corect, dar în cazul nostru reacția sistemului trebuia să fie amplă și acoperitoare. Ca și reacția în cazul accidentului de la Colectiv. Aceste cazuri excepționale ar fi trebuit să presupună reacții de anvergură din partea sistemului în ansamblu. Sistemul este însă suferind...
De unde venim?
Venim din comunism. Am moștenit un sistem de sănătate prăbușit, fără apă caldă, fără căldură, fără pansamente, cu medicamente puține și cu echipamente foarte puțin performante. Venim dintr-un sistem obișnuit cu raportări false și cu ascunderea adevărului sub preș. Pentru a nu strica imaginea statului comunist, cazurile de infestare cu virusul HIV erau trecute sub tăcere. Singurul lucru care funcționa bine era prevenția. Și mai exista o oarecare asumare de responsabilitate la nivelul direcțiilor județene de sănătate.
Unde suntem?
De mai bine de un sfert de veac suntem într-un carusel de reforme niciodată duse la bun sfârșit. E drept, suntem departe de trecut, dar performanța medicinei românești este rezultatul muncii intense a unor vârfuri profesionale. Clinicile performante sunt legate de destinele unor oameni de calibru, nu de o îmbunătățire pe orizontală. Între clinicile care operează pe cord deschis și spitalele județene de urgență aflate la limita disperării este o diferență uriașă.
În 26 de ani, conducătorii sănătății, la braț cu politicienii din toate structurile și partidele, au reușit doar să ne aducă în situația de a privi, neputincioși, la dramele pe care le provoacă lipsa de performanță a sistemului. Astăzi, sănătatea este victima unui management financiar obscur, a spitalelor căpușate, a managementului stabilit pe criterii politice, a achizițiilor dubioase de medicamente și echipamente medicale. Medicii și personalul medical preferă să își ia lumea în cap și niciun diriguitor nu găsește soluții pentru a opri acest exod sau măcar pentru a recupera cheltuielile făcute cu școlarizarea tinerilor medici în universitățile de stat și care au ales să lucreze în afara țării. Șirul de probleme este nesfârșit. Aproximativ patruzeci la sută dintre spitale funcționează fără autorizațiile și acreditările necesare. Infecțiile nosocomiale fac ravagii. Timpii de așteptare la medic sunt foarte mari, oamenii vin în ultimul moment pentru că prevenția nu funcționează, iar medicii de familie sunt sufocați de numărul mare de pacienți.
Am citit în presă că actualul ministru al Sănătății refuză să își dea demisia în urma tragediei bebelușilor care au murit în spital. Până la urmă, ministrul poate fi înțeles, responsabilitatea sa directă nu poate fi pusă în discuție în acest caz. Nici nu i se pot imputa greșelile celor care l-au precedat. Și cred că nici nu va apuca să facă multă treabă, pentru că, după alegerile de la sfârșitul anului, noul guvern va veni cu propriul ministru. Domnul doctor Patriciu Achimaș-Cadariu este un pasager în trenul reformei care, pentru scurt timp, călătorește în locomotivă.
Ce urmează?
Greu de spus. Eu cred în forța oamenilor de a provoca schimbări importante, iar reacțiile publice arată că actualul sistem politic nu mai este tolerat. Dar, până vor veni la putere – dacă vor veni?! – acei oameni providențiali, sunt câteva lucruri de făcut. Centrele medicale private funcționează mai eficient, iar o parte importantă din principiile și regulile din sistemul privat pot fi transferate și la cel public. În unitățile de stat, managementul are susținere financiară limitată, dotările sunt limitate (cu excepția marilor centre), autoritatea ține de persoane, iar calitatea serviciilor depinde, practic, de ambiția unor specialiști. În sistemul privat, managementul are susținere financiară coroborată cu obiectivele unității sanitare, dotările sunt maxime, dar eficient achiziționate, autoritatea ține de regulament, iar calitatea serviciilor ține de un set de standarde pe care toată lumea le respectă. Cred că este momentul unui transfer de bune-practici. Măcar atât.
