O demonstraţie cu cel mai modern aparat din lume pentru tratarea aritmiilor va fi efectuată săptămâna viitoare, în cadrul Conferinţei de Cardiologie cu Participare Internaţională, găzduită de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş,a declarat Medicul Imre Benedek de la Secţia de Cardiologie a instituţiei sanitare.

"Vom vorbi despre achiziţiile diagnostice imagistice cu care Clinica este dotată. La nivel naţional şi internaţional, suntem recunoscuţi pentru activitatea de imagistică diagnostică cardiovasculară şi toate procedeele intervenţionale şi de tratament care se adresează bolnavului cardiovascular pe care le oferim, mai puţin chirurgie cardiovasculară (...) Vom lucra cu cel mai modern aparat care există în momentul de faţă în lume, care a fost oferit în comodat. Cred că e unic în Europa. Aparatul NSITE este destinat găsirii acelor căi prin care aritmiile trebuie ablatizate şi pe care îl folosim în clinică. Intervenţiile vor fi făcute în timpul conferinţelor", a precizat dr. Imre Benedek.

Potrivit acestuia, aparatul a fost primit gratuit de Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş pentru o perioadă de trei ani. Intervenţiile cu acesta nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, deşi ar scuti pacientul de administrarea medicaţiei pe o perioadă cuprinsă între 20 şi 40 de ani, a mai menţionat Benedek.

"Atunci când există o tulburare a ritmului cardiac, inima bate prea repede, aceasta se produce în cazul unor anumitor patologii din cauza unor circuite electrice în plus - poate sună un pic SF - care au loc în inimă. Prin acest aparat se realizează o reconstrucţie tridimensională şi o navigare în inimă ghidată pe bază de imagistică şi electrică tridimensională, astfel încât acele circuite care sunt în plus să poată fi tăiate, iar aritmia să nu se mai producă. Astfel se înlocuieşte un tratament medicamentos de 20-40 de ani, pe care altfel pacientul i-ar avea în faţă, cu acest tratament radical, curativ, tăindu-se circuitul prin care are loc - nu se mai produce aritmia şi nu mai e nevoie ca bolnavul să mai ia medicamente(...), care i-ar permite să o controleze", a explicat medicul primar cardiolog Theodora Benedek.

Cardiologii mureşeni susţin că în urma intervenţiilor cu aparatul NSITE bolnavul poate pleca acasă a doua zi. Acestea durează o oră-două, în funcţie de complexitatea cazului. "Este o tehnică intervenţională, fără operaţie pe cord deschis, pe cale intervenţională cu catetere, ca şi stentul", a precizat dr. Theodora Benedek.

Potrivit medicilor, în ţară mai există un astfel de aparat la o clinică privată din Bucureşti, iar intervenţiile care se fac anual sunt destul de puţine, întrucât acestea se realizează din banii pacienţilor, costând între 3.500-4.000 de euro. Aparatul costă circa 300.000 euro.

În perioada 6-11 iulie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, sub egida Societăţii Române de Cardiologie, Societăţii Maghiare de Cardiologie şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va avea loc a 15-a Conferinţă de Cardiologie cu Participare Internaţională, la care şi-au anunţat participarea numeroşi specialişti din ţară şi străinătate. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro