Transferul Direcţiilor de Sănătate Publice la autorităţile locale, prevăzută în legea pregătită de Ministerul Dezvoltării, se bate cap în cap cu un proiect pus în dezbatere de ministrul liberal al Sănătăţii, care propune reorganizarea DSP-urilor.

11101102338173738

"Marea Descentralizare" a vicepremierului Liviu Dragnea, pentru care se va asuma răspunderea, tinde să devină un proiect fără finalitate. După ce până acum, Ministerul de Interne şi Ministerul Muncii au dat semnale clare că nu vor descentraliza nimic, în mod surprinzător, Ministerul Sănătăţii prezintă, în dezbatere publică, un Proiect de Hotărâre privind "înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţilor Teritoriale de Sănătate Publică".

Punând una lângă alta Hotărârea de Guvern a Ministerului Sănătăţii şi "Măsurile de descentralizare în domeniul Sănătăţii" se constată însă că majoritatea atribuţiilor structurilor din subordinea ministerului se suprapun cu atribuţiile serviciilor de sănătate care ar trebui să treacă în subordinea autorităţilor locale. Ambele acte normative trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Nedumeriri cu personalul şi cu patrimoniul Angajaţii din Direcţiile de Sănătatea Publică se plâng că nu mai înţeleg nimic. "La Ministerul Sănătăţii, Autorităţile Teritoriale de Sănătate Publică (ATSP) apar ca servicii deconcentrate când, prin descentralizarea lui Liviu Dragnea, toate serviciile deconcentrate se descentralizează. Ori noi vedem, analizând cele două documente în domeniul sănătăţii, că pe plan local, obiectele de activitate sunt comune", comentează nedumeriţi reprezentanţii DSP Constanţa.

În proiectul MS, la articolul 10, se arată că "numărul maxim de posturi ale ATSP şi OSP (oficii de sănătate) este de 2.880 posturi," aşa că "nu se mai ştie ce înseamnă transferul de personal către consiliile judeţene".

Inclusiv cu patrimoniul lucrurile sunt neclare. În timp ce proiectul MS, la articolul 13, spune clar că "patrimoniul direcţiilor de sănătate publică judeţene se preia de către ATSP", actul normativ al vicepremierului Dragnea subliniază "că bunurile aflate în domeniul public aflate în administrarea serviciilor deconcentrate sau a ministerului, se transferă în domeniul public al judeţelor".

Opoziţia ministerelor liberale

Oficialii locali din Sănătate concluzionează că, "în situaţia dată, dacă HG a lui Eugen Nicolăescu va fi aprobat, nu mai are loc descentralizarea cu adevărat, pentru că sunt instituţii cu aceleaşi atribuţii, care vor funcţiona în paralel. Va fi o harababură totală".

Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, spune că nu mai înţeleage nimic, după ce luni de zile, a lucrat intens şi a trimis la Bucureşti, împreună cu omologii din ţară, propuneri privind descentralizarea administrativă. "DSP-urile trec la consiliile judeţene aşa cum am propus cu toţii la modificarea legii 95, a Sănătăţii. Nu era descentralizare doar pentru clădire şi oameni, era vorba şi de atribuţii. Habar nu am de propunerea de pe site-ul MS, nu ştiu ce e în capul lor", spune vicepreşedintele CJC, dezamăgit. Marea descentralizare începe să devină o "vrăjeală", crede el, după ce "de la Ministerul Muncii ni s-a comunicat că nu se mai descentralizează nimic, de la MAI la fel, că nu s-au înţeles. Şi Ministerul Sănătăţii, după cum observaţi, tot al liberalilor este".

"Fiecare ministru o ţine langa pe a lui"

Mai concret, MS propune înfiinţarea a opt autorităţi teritoriale de sănătate publică, în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Mureş, Timiş, Dolj, Prahova, Constanţa, care au în subordine restul direcţiilor, ce devin oficii. "Iniţiativa Ministerul Sănătăţii nu se poate aplica concomitent cu proiectul Ministerului Dezvoltării. S-a ajuns ca fiecare să o ţină langa pe a lui", comentează expertul în Sănătate al Societăţii Academice Române, Sorin Paveliu. Până la ora închiderii ediţiei, Ministerul Sănătaţii nu a prezentat un punct de vedere oficial, deşi acesta a fost solicitat din 6 noiembrie.

Sursawww.evz.ro

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro