Virusologii au descoperit o proteină care poate oferi protecţie totală împotriva infecţiei cu Ebola, conform studiilor realizate pe şoareci de laborator, publicate marţi în revista "mBio" a Societăţii Americane de Microbiologie, informează AFP, conform Agerpres.
Acest studiu, care oferă mari speranţe locuitorilor din zonele afectate, a permis identificarea unui tip de "blocare moleculară", care se află in interiorul celulelor imunitare, prevenind pătrunderea virusului în interiorul celulelor. Conform cercetătorilor, virusul nu poate infecta organismul fără să se ataşeze la această proteină numită Niemann-Pick C1 (NPC1).
Rezultatele obţinute pe şoarecii de laborator modificaţi genetic pentru a bloca producerea de proteine NPC1 au indicat că aceştia s-au dovedit "complet rezistenţi" la Ebola în timp ce aceia care nu au fost modificaţi genetic au fost cu toţii infectaţi, a indicat Kartik Chandran, autor al studiului şi profesor de microbiologie şi imunologie la facultatea de medicină Yeshiva din New York.
Oamenii de ştiinţă au mai remarcat că această proteină este importantă şi pentru transportarea colesterolului în celule. Persoanele care, din cauza unui defect genetic, nu produc această proteină suferă de o tulburare neurodegenerativă fatală numită boala Niemann-Pick. Celulele lor sunt obstrucţionate de o acumulare de colesterol.
"În mod ideal, viitoarele studii care vor fi efectuate pe oameni plecând de la rezultatul cercetărilor pe şoareci vor duce la dezvoltarea de medicamente antivirale care pot ţinti în mod eficient proteina NPC1", susţine Kartik Chandran. El consideră că aceasta ar putea preveni infecţia cu Ebola, dar şi cu alţi filoviruşi, cum este 'Marburg', foarte patogeni şi care, de asemenea, au nevoie de NPC1 pentru a se multiplica, scrie Agerpres.