O bomba biologica a stat ore in sir, pe trotuar, chiar in centrul capitalei. Alertate de reporterul Antena 3, autoritatile au ezitat sa intervina pentru ca habar n-aveau ce sa faca.

 Cand s-au dumirit autoritatile, in sfarsit, ca e vorba de hazard biologic, au intrat in priza. Dar nu i-au gasit pe toti cei care trebuiau sa intervina. Mai exact, cei de la Garda de Mediu erau de negasit. Acum, politia incearca sa afle cine a lasat in strada deseurile medicale.

Deseurile medicale au fost lasate aproape de Piata Victoriei. Ace folosite, fiole pline cu sange si alte deseuri medicale au stat pe marginea drumului ore bune.

Dupa doua ore de liniste, un echipaj al Politiei locale a imprejmuit zona, in asteptarea personalului specializat. Toate autoritatile au fost anuntate. Doar Garda de Mediu, care trebuia sa constate neregulile si sa ia masurile necesare, n-a fost de gasit. Nici Politia nu a reusit sa dea de cineva la telefon.

Intr-un final, a fost trimis un echipaj de decontaminare al Pompierilor, sa elibereze zona. La Garda de Mediu a inceput ancheta interna, sa afle cine e de vina pentru lipsa de reactie. Iar politia cauta vinovatul. Cei care vor fi gasiti responsabili pentru abandonul deseurilor medicale risca dosar penal.

Pentru ca prezinta risc ridicat de contaminare, deseurile medicale au regim special si sunt distruse in centre ecologice autorizate.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro