Norme Coca 2023 - 2024

Nimic nu este obligatoriu

Pentru mulțime, rolul cardului de sănătate este acela de a face dovada faptului că ești asigurat, că ai fost la medic și apoi la farmacie să-ți ridici medicamentele. Cardul ar cod PIN, pe care doar tu îl știi, e nominal, adică e doar al tău, deci teoretic ești în siguranță. Așa și este, nu vine nimeni să ți-l fure pentru a face matrapazlâcuri cu el.

Pe acel card, tu ai toate datele referitoare la starea ta de sănătate. Da? Cardul e la tine, deci datele sunt în siguranță, da? Datele, sunt opționale, da? Da. Exact aici voiam să ajung… la acest „opțional”.

Pentru început nimeni nu te obligă să pui pe card toate bolile de care suferi, dar… În viitor, după cum se preconizează, și având în vedere că statul nu-ți mai poate asigura sănătatea, va trebui să ne facem asigurări private de sănătate. Corect? Corect.

Credeți că acele companii care vor încheia polițe de asigurare vor accepta ca tu să nu ai trecut undeva, într-un dosar, toate bolile? Dacă vor accepta, Doamne ajută! Dar mă tem că nu va fi așa. Cu siguranță acele companii, mai ales că vor fi străine, vor dori să cunoască mediul în care vin, ca urmare vor avea nevoie să cunoască ce bolnavi sunt în România pentru a ști cu cel fel de „oferte” vor veni. Așadar, indirect vei fi pus în fața faptului de a-ți declara bolile pe card.

Și cum vor afla? Păi nu vor veni să-ți ceară cardul, că doar ăsta e al tău. Toate datele medicale vor fi stocate într-o bază de date digitală (un dosar uriaș cu toți pacienții), ca urmare va fi mult mai simplu să acceseze acel dosar.

Acest lucru nu ne afectează pe noi în mod direct și personal, ci ne va afecta în momentul când vom încheia acele asigurări. Adică, mai pe scurt, vom avea asigurări de sănătate neavantajoase. La fel cum se întâmplă în prezent cu alte servicii.

Dacă vi se pare dubios ce spun eu pe aici, gândiți-vă că odată cu intrarea României în UE, statul s-a angajat să furnizeze tot felul de informații diferitelor companii din Uniune, de la economice, la informații ce privesc securitatea, și mi-e greu să cred că undeva nu există garanții prin care statul român se angajează să ofere date despre bolnavii din țară companiilor de asigurări. Dacă nu o face, ăia nu vin, deci noi ioc servicii medicale. Statul nu mai poate oferi asiguraților servicii medicale. N-are bani. E simplu!

Cum e cu traficul de organe?

Acuma nu vă gândiți că cineva vine să vă răpească, să vă taie și să ducă organele prin spitalele din Europa. Nu. Traficul de organe nu se face așa, se face cu legi.

Deci, eu mă declar disponibil ca donator de organe. Până aici, să zicem că fac o faptă bună. Prin gestul meu, cel puțin o viață va fi salvată. Dar, odată cu intrarea României în aceeași UE, organele mele pot merge și la Viena, de exemplu. Bun, asta nu e un lucru rău. Salvez o viață nobilă de neamț.

Problema care se pune este cumva dacă concetățenii mei nu vor fi discriminați? Adică? Să presupunem că pe lista de așteptare pentru un transplant de plămâni, să zicem, se află un cetățean român și un cetățean neamț. Ambii pot primi de la mine plămânii. Întrebarea care se pune, vor merge la român sau la neamț, având în vedere că operația se realizează la neamț acasă? Doamne ajută să fie românul, dar permiteți-mi să mă îndoiesc de acest lucru. Cam la acest aspect se rezumă treaba cu traficul de organe. Medicii e și ei oameni și nemții e la fel…

Moartea cardului de sănătate

Având în vedere că și alții au încercat, mă face să cred că și la noi va eșua. Voi habar nu aveți câți oameni vin în farmacie și nu au buletinul la ei! Credeți că aceștia vor avea cardul, în condițiile în care nu au buletinul? La aceștia se mai adună și cei care-l vor pierde. Cu ăștia ce facem, nu-i mai tratăm? Până și-l găsesc îi punem să-și plătească serviciile medicale integral, în condițiile în care au plătite la zi asigurările de sănătate (vor fi două, una la stat și una la privat)? Sunt curios doar.

Țin minte că acum ceva ani buni s-a încercat introducerea carnetului de sănătate, tot un fel de card, dar din hârtie. În cele din urmă a eșuat implementarea. Datele erau mai greu de adunat de pe hârtii, acum se speră că ar fi mai ușor de adunat dintr-o bază de date. Și e.

Rolul meu este să vă informez

Sunt farmacist, deci lucrez în sistem și cunosc câteva date pe care voi, cei din exterior, nu le știți, iar rolul meu și al acestui blog este vă informez, să vă fac să vedeți lucrurile și din alte unghiuri.

Când am început acest blog, am scris la un moment dat un articol în care spuneam cum s-au dus banii din sănătate și cum unii patroni de farmacii sunt corupți. Desigur, la acea vreme era doar o ipoteză bazată pe ceea ce auzeam și discutam cu cei din jur. Nu acuzam pe nimeni, la fel cum nu o fac nici acum. Pentru ce am scris, mi-am luat câteva mustrări de la cei „vechi” în breaslă. Desigur, ei știau bine cum stau lucrurile. Timpul însă a dovedit că ceea ce presupuneam atunci și împărtășeam cu voi este adevărat. Vedeți și voi scandalurile din industria farma. Farmaciști și patroni arestați sau care s-au sinucis.

La fel, în general ce scriu pe blog, ce împărtășesc cu voi sunt în proporție de 99% opiniile mele cu privire la un anumit subiect. Nu înseamnă CĂ AȘA ESTE SAU AȘA VA FI. Având în vedere că blogul este un fel de presă online, un loc unde îmi pot spune opinia, fără să acuz pe nimeni cu nume și prenume, pot declanșa discuții pe marginea unui subiect, oricare ar fi el. De asemenea, pot lansa ipoteze cu privire la un anumit subiect. Am acest drept, la fel cum îl aveți și voi. Am dreptul la opinie, indiferent că e bună sau rea. La fel, cel care citește aici, are dreptul să creadă sau nu.

Așadar, și acest articol, la fel ca celălalt, este o ipoteză. Este modul meu de a privi acest subiect pe baza informațiilor pe care le dețin. Vom vedea peste câțiva ani ce se va mai întâmpla și dacă am avut sau nu dreptate. Dacă nu am dreptate, înseamnă că voi veți fi cei câștigați, adică și eu (și eu am card de sănătate). Dar dacă am dreptate… Doamne dă să nu am dreptate! Oricum, și dacă am dreptate eu tot nu câștig nimic.

În final, sunteți liber să credeți ce vreți cu privire la acest subiect. Aici nu e vorba de mine, nu trebuie să credeți ca mine, eu doar v-am pus la dispoziție niște ipoteze pe baza unor informații. Citiți, analizați, mai căutați, după care faceți-vă propria părere.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro