Laboratoarele destinate recoltării analizelor, aflate în incintele dispensarelor în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie, au fost desfiinţate de la 1 aprilie.
Dragi pacienti, pentru analizele uzuale trebuie să mergeți la spitale sau policlinici private!
Până la începutul acestei luni, în dispensarele în care îşi au cabinetele medicii de familie existau câteva laboratoare în care pacienţilor li se recoltau probele necesare - sânge, exudat faringian şi nazal, sumar de urină, coprocultura şi altele - recomandate de medic. Însă, de la 1 aprilie, mai-marii Ministerului Sănătăţii au decis ca toate aceste laboratoare să fie închise din motive numai de ei ştiute.
Decizia i-a bulversat atât pe doctori, cât şi pe pacienţii care, deacum înainte, vor fi nevoiţi să facă mai multe drumuri după vizita în cabinetul medicului de familie. Şi asta pentru că bolnavii vor trebui să meargă să-şi facă analizele recomandate de doctor la un spital, clinică sau laborator care are contract cu Casa Naţională de Asigurări (CNAS). Cu alte cuvinte, în loc să uşureze situaţia asiguraţilor, conducerea ministerului nu a făcut altceva decât să-i pună pe drumuri pe aceştia.
Astfel, în primă fază, pacientul va merge la medicul de familie şi îşi va lua biletul de trimitere pentru analize. Cu acesta se va duce la un spital/clinică/laborator, unde îi vor fi recoltate probele. În câteva zile, îşi va ridica rezultatele de la respectiva unitate şi se va întoarce cu ele la doctorul care i le-a prescris. Însă aceasta este varianta cea mai fericită.
Există posibilitatea ca unitatea medicală la care a mers pacientul să nu mai aibă fonduri. Şi asta pentru că CNAS oferă, lunar, sume fixe pentru analizele gratuite fiecărei unităţi în parte, iar când acestea sunt epuizate, pacientul fie scoate bani din buzunar, fie aşteaptă fondurile din luna următoare. Aşa că înainte de a merge la o clinică, mai bine daţi un telefon şi întrebaţi dacă au fonduri.
De câteva luni, în cabinetele medicilor pediatri şi ale celor de familie au ajuns doar câteva doze din vaccinurile care se administrează bebeluşilor, asigurate de Ministerul Sănătăţii. Ieri însă, medicii au fost anunţaţi că vaccinurile au sosit, dar că grila de imunizare s-a modificat. Astfel, bebeluşii vor fi înţepaţi la naştere, în maternitate, apoi la 2, 6 şi 11 luni - la medicul de familie- în loc de 2, 4, 6 şi 12 luni, cum se proceda până acum.