Bolnavii, buni de plata!

 

 Al 21-lea pacient care va ajunge la medicul de fa­mi­lie nu numai că va plăti consultaţia, dar nu va mai primi reţetă compensată sau gratuită şi nici măcar un bilet de trimitere! Este o prevedere din contrac­tul cadru al medicilor de familie care ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie. Pacienţii vor trebui să in­tre într-o cursă anormală ca să fie printre primii 20 de bolnavi de la uşa me­dicului.

Nu este o păcăleală de 1 aprilie aşa cum mulţi dintre noi am putea crede! De la începutul lunii aprilie, dată la care va intra în vigoare noul contract cadru al medicilor de familie, se va restricţiona şi numărul pacienţilor care vor putea fi consultaţi gratuit de către medicii de familie.

Se aşteaptă normele de aplicare

Zilnic, doar 20 de pacienţi vor putea primi ajutor din partea medicilor de familie, iar cei care vor de­păşi acest număr vor trebui să plătească consultaţia din buzunarul lor şi nu vor putea primi reţete compensate sau gratuite şi nici bilete de trimiteri. Medicii de familie  din judeţul nostru sînt în dilemă, fiindcă nu au apărut normele metodologice de aplicare a contractului cadru pe anul 2014 şi în prezent se lucrează pe baza actelor adiţionale la vechiul contract din 2013. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Argeş, dr Mariana Boşneag, ne-a declarat: „Nu am înţeles exact ce se va întîmpla de la 1 aprilie. În prezent, al 21-lea pacient care e neprogramat plăteşte consultaţia, dar primeşte acte medicale ca reţetă, bilet de trimitere etc. Se presupune că de la 1 aprilie nu mai avem voie să-i dăm nici reţetă, nici bilet de trimitere. Toţii colegii mei au peste 20 de pacienţi la consultaţie în fiecare zi. Pe cei cronici îi programăm, dar urgenţele şi cei cu boli acute vin cînd au nevoie. Dacă am mai multe urgenţe, ce fac cu cel programat, că nu voi mai putea să-i dau nimic! Normele la noul contract n-au apărut şi totul e în ceaţă. De asemenea, în noul contract se pune accentul pe prevenţie, dar nu apare nicăieri sancţionarea pacienţilor care nu se prezintă la medic pentru prevenţie. Nici un om sănătos nu vine la doctor şi, în aceste condiţii, cum reuşesc eu să fac prevenţia? S-au dezbătut pachetele de servicii din noul contrcat, s-a schimbat ministrul şi o luăm de la capăt...“.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro