Mai mult de 60% din consumatorii europeni consideră alimentele şi băuturile modificate genetic drept hrană cu potenţial de risc, potrivit unui Eurobarometru de opinie din 2010. Practic, cetăţenii nu au încredere în hrana creată în laborator, în ciuda asigurărilor pe care le dau autorităţile ştiinţifice europene, fermierii, crescătorii de animale sau producătorii de seminţe.
„E o percepţie de risc. Nu e bazată nici pe ştiinţă, nici pe… e bazată doar pe emoţie… s-a întâmplat şi în România. Când a fost vorba de aflatoxină, consumul de lapte a scăzut. Când a apărut gripă aviară, consumul de carne de pui a scăzut. Deci asta face consumatorul, oricare ar fi el, 2 din 3 consumatori europeni nu ar cumpăra alimente sau băuturi etichetate OMG pe raft. Pe raft ar rămâne”, spune Dragoș Dima, Asociaţia Donau Soja.
Românii nu fac excepţie. Chiar dacă mai mult de jumătate din cei chestionaţi percep OMG-urile drept riscante, cifrele de consum arată că în fiecare zi, în alimentaţia noastră ajung produse ce conţin plante transgenice. Ce efecte au de fapt asupra sănătăţii noastre?
„Sunt mai mari, mai frumoase dar nu mai sunt dulci, nu mai au acelaşi gust”, consideră un român.
„Consumăm că asta-i piaţă, n-avem ce să facem”, spune o româncă.
„Efecte nu prea au dar nu au vitamine. Le culege vezi şi până ajunge în România, în 2-3 zile se coc”, crede un alt român.
DEFINIȚIE! Organism Modificat Genetic = organismul în care materialul genetic a fost alterat altfel decât se poate petrece în mod natural, prin fertilizare şi/sau recombinare naturală.
În 1983, compania americană Monsanto dădea publicităţii un studiu care avea să revoluţioneze agricultură: prima plantă modificată genetic a fost creată în laborator. David Fischhoff, biolog genetician, a lansat atunci, fără să ştie, cea mai agresivă polemică mondială legată de siguranţă alimentelor.
Plantele modificate genetic, porumbul, soia, bumbacul, răpită şi sfeclă de zahăr, au fost create din raţiuni de creştere a producţiei. Cu alte cuvinte, cercetătorii au introdus în ADN-ul organismului o gena provenită de la o insectă sau de la o altă plantă, cu scopul de a-i creşte rezistenţă naturală la dăunători: insecte, ciuperci, buruieni.
„Planta poate să se apere mai bine. Noi trebuie să le programăm genetic ca ele să nu se îmbolnăvească”, explică Laura Belc, biolog.
La doar câţiva ani de la descoperire, după o serie de teste de scurtă durată, seminţele au fost puse în vânzare şi cultivate. SUA, şi ulterior Canada şi America de sud, au început cultivarea pe suprafeţe întinse a seminţelor miraculoase. Aşa se face că acum producţia mondială de OMG a crescut, ajungând la mai bine de 150 de milioane de hectare. Iar o dată cu producţia, încasările din vânzări au atins cifre de zeci de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. În acest fel au ajuns faţă în faţă, într-o dispută comercială, firmele consacrate de pesticide şi cele producătoare de OMG, care vindeau la pachet şi un erbicid total, roundup.
„Să spunem că sunt interese şi cu mult mai mari şi trec peste noi, oamenii de laborator. Şi mai mult nu spun. Gândiţi-vă că sunt producătorii de seminţe. Ori dacă eu îţi vând semninţe modificate genetic, trebuie an de an să cumperi de la mine. Sau sunt producătorii tradiţionali de seminţe care vor să cumperi de la ei. Şi fiecare îşi susţine marfă. În timp se va vedea cine are dreptate”, spune Lavinia Rusu, biolog.
Comisia Europeană a rămas fermă pe poziţii în privinţa cultivării şi vânzării de plante modificate genetic. De altfel, după 15 ani de lobby a companiilor care produc seminţe modificate genetic, un singur produs a fost acceptat: porumbul rezistent la o larvă de fluture.
„E interzisă doar producerea pe teritoriul Europei. Nu cumva e vorba de concurență? În momentul în care s-ar folosi plante modificate genetic s-ar putea să crească producția în Europa. Și s-ar putea ca vânzările de pesticide și de ierbicide să scadă. Întâmplător, de când fac afaceri mi-am dat sema că oricine se gândește în bani. Oricine încearcă să-ți facă un bine, de obicei încearcă să-ți ia și banii. Iar un bine pe care nu îl înțeleg e ciudat”, spune Sorin Minea, procesator de carne.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor însă a emis mai mult de 12 avize favorabile OMG-urilor, în baza dosarelor de cercetare depuse chiar de companiile care vând seminţele modificate. Aceste cercetări, care însă; conţin dovezi că OMG-urile sunt sigure pentru alimentaţie, nu au fost niciodată publicate. De cealaltă parte însă, studii realizate de cercetători independenţi au demonstrat efectele dezastruoase pe care seminţele, dar şi erbicidul care le însoţeşte, au efecte dezastuoase asupra sănătăţii şi mediului.
În toamna lui 2012, o echipă de cercetători francezi condusă de Gilles-Eric Seralini a dat publicităţii cel mai popular studiu european care pune în discuţie efectele organismelor modificate genetic asupra sănătăţii. Testele fuseseră efectuate pe două grupuri de cobai: un lot era hrănit exclusiv cu cereale (soia şi porumb) modificate genetic, iar al doilea primea doar cereale convenţionale. Testul a durat 90 de zile şi concluziile lui au fost devastatoare: tumori mamare uriaşe şi toxicitate crescută la nivelul rinichilor şi al ficatului.
„Trebuie să precizez că eu nu mă consider un opozant al OMG-urilor sau împotriva tehnologiilor. Însă sunt împotriva utilizării ln agricultură, în alimentaţie. Mi se pare firesc să studiem genele şi să creăm medicamente în laborator. Dar să rămână în laborator. Dar mi se pare că nu avem dreptul să folosim farfuriile cetatenilor/consumatorilor sau câmpurile fermierilor după bunul plac al oamenilor de ştiinţă”, spune Eric Gilles Seralini.
Studiul a stârnit controverse la scurt timp de la apariţie. Revista care l-a publicat în premieră l-a retras la mai puţin de un an, în urmă presiunilor comunităţii ştiinţifice. EFSA, Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentelor, a reacţionat de asemenea, susţinând că metodă folosită, speciile vulnerabile de cobai, dar mai ales durata testărilor fac studiul superficial din punct de vedere ştiinţific.
În reacţie, Eric Gilles Seralini explică, pentru Digi24: „Dacă cineva doreşte să critice studiul meu, ar putea să compare public, în faţă jurnaliştilor, studiul care a autorizat cultivarea OMG-urilor. Un studiu care a durat trei luni pentru porumb şi cred că o lună pentru round-up.”
Au trecut exact doi ani de când cercetarea echipei franceze a stârnit vâlvă în toată Europa şi nici până acum nu a apărut un studiu explicit care să lămurească spinoasă problemă a siguranţei OMG-urilor.
Lavinia Rusu, cercetător specializat în organisme modificate genetic la Institutul de Bioresurse Alimentare, şi-a construit teza de doctorat investigând prezenţa de OMG în alimentele de pe rafturile supermarketurilor din Bucureşti. Studiul era făcut în 2009, la aproape trei ani de la interzicerea totală a culturilor de soia în România. La acel moment, câţiva producători "scăpaseră" OMG aproape de 100% într-un salam de soia şi într-o brânză tofu.
Aderarea la UE a forţat România să se alinieze standardelor impuse de comunitate: interzicerea culturilor de OMG şi etichetarea obligatorie a produselor care conţin plante transgenice, peste limita de 0.9%. Experimentele cu plante modificate genetic au început în România chiar din 1995. Dintre toate OMG-urile, soia era cea mai căutată pe piaţă românească tocmai datorită conţinutului ridicat de proteină vegetală, esenţială în alimentaţia animală. Aşa se face că în 2006 soia modificată genetic se cultivă pe mai mult de 135.000 de hectare agricole. Practic, România era cel mai mare cultivator de soia modificată genetic din Europa.
„Când am făcut testări în câmp, practic am găsit doar două câmpuri care nu erau modifcate genetic: unul în Argeş şi unul prin Mureş. Fermierii încercaseră sămânţa modificată genetic, o cumpăraseră o dată şi au crescut suprafeţele cultivate. Ajunseseră să declare doar 5 hectare şi să aibă în realitate 500 de hecatre cu soia modificată genetic cultivată ilegal”, spunea Gabriel Păun, activist AGENT GREEN, în 2005-2006.
O dată cu UE, pentru România a apărut şi interdicţia de a mai cultivă orice plantă transgenică. Asta în ciuda comunităţii academice de la noi şi a fermierilor care au rămas fideli ideii de producţie eficientă. Mai mult, doi miniştri ai agriculturii au fost acuzaţi că fac jocurile producătorilor de seminţe modificate genetic.
Unul dintre ei, Valeriu Tabără răspunde acuzaţiilor: „Eu nu am fost angajat niciodată la o firmă din astea, a nici uneia. Eu mi-am făcut datoria de profesor, eu nu am fost angajatul Monsanto niciodată. Univesitatea mea a avut contarte cu Monsanto pe care l-a condus academiciannul Otiman şi pe care eu l-am susţinut, n-am fost parte din el. Pentru că nu pot să fiu împotriva progresului. (Reporter: În ce a constă colaborarea dvs cu Monsanto?) În testarea materialelor. Şi de la Pioneer am primit, sunt primul care a testat în România hibrizii Pioneer. În 1983.”
Deşi nu a reuşit să impună Europei şi ţării noastre cultură de plante modificate genetic, Monsanto şi-a consolidat poziţia de producător de seminţe hibrid, construind cea mai mare staţie de prelucrare din sud-estul Europei.
Consumul de OMG este permis, cultutivarea este interzisă
Iar în acest timp, din cel mai mare producător de soia, România a devenit unul dintre cei mai mari importatori de soia modificată genetic. Practic an de an, pe continent ajung în jur de 50 de milioane de tone de soia modificată genetic din ţările Americii de sud.
„Europa şi ţările consumă anual cam 40-45 de milioane de tone de soia, în orice formă, boabe, ulei, acest necesar este asigurată 95-98% din importuri. Europa cultivă în jur 0,4% din suprafaţa mondială. Producem maxim 5% din necesar. Potenţialul de creştere a culturii de soia este bazinul dunărean, deci zona de care vorbim”, spune Dragoş Dima, Donau Soja.
Practic, America de Sud a devenit cel mai puternic furnizor de soia convenţională şi modificată genetic pentru Europa, în timp ce producţia fermierilor europeni este menţinută sub 10%. Cu alte cuvinte, Europa este neputincioasă în faţa unui fapt comercial simplu: importăm soia la un preţ de două ori mai mare decât ne-ar costa dacă am produce-o în ţară şi, chiar şi aşa, ni se pare avantajos.
„Noi estimăm un consum de soia modificată genetic, de şrot de soia modificat genetic anual, undeva în jurul valorii de 2 milioane şi un pic de tone. Soia modificată genetic este unul dintre cele mai căutate produse atunci când vorbim de furajarea animalelor. Tocmai pentru faptul că are proteină, are randament. Fiecare fermier foloseşte în reţeta proprie soia modificată genetic. Dacă ne referim la soia nemodificată consumatori în România ai acestui produs în fermele zootehnice sunt destul de puţini şi dacă ar fi să-i numărăm, ne-ar ajunge degetele de la o mână”, spune Dragoș Tănase, comerciant de soia modificată.
„Dacă eu pot să cumpăr la ora actuală porumb modificat genetic. Pot să-l cumpăr? Pot să-l mănâc? Și atunci de ce ce mi se permite, acă se știe sigur că mor? Pot să-l vând în magazine? Da, dacă nu-i produs în Europa. Și atunci de ce mi se interzice?”, argumentează Sorin Minea, procesator de carne.
Valer Szasz lucrează în domeniul creşterii porcilor încă de pe vremea CAP-urilor. Acum conduce o fermă care asigură o producţie anuală de peste 10.000 de tone de carne. Îşi hrăneşte animalele cu porumb iar produsele de soia modificată genetic sunt "răsfăţul" zilnic pe care îl acordă porcilor, tocmai datorită conţinutului ridicat de nutrienţi.
„Toată Europa consumă soia modificată genetic la hrana acestor animale. Şi nu de acum, şi nu de ieri, ci de mult timp, pentru că e mai ieftină, se găseşte în cantităţi suficiente şi îi necesară. Noi nu putem să ne permitem să cumpărăm o aşa substanţă, soia nemodificată genetic, pentru că costurile sunt mult mai mari şi se găseşte mai greu. Noi cumpărăm de la comercianţii care vând en gos, cumpărăm cu tonele. Deci, tone de șroturi. Cam 20 de tone pe lună la acest efectiv de animale pe care îl creştem noi”, spune Valer Szasz, crescător de animale.
Laurenţiu Baciu este preşedintele Ligii Profesioniste a Agricultorilor din România (LAPAR) şi unul dintre cei mai puternici fermieri din Moldova. A fost unul dintre primii cultivatori de OMG din România şi ar relua culturile imediat ce acestea ar deveni legale.
„De ce nu cultivăm dacă avem voie să consumăm? Şi întra-adevăr, în Europa intră numai soia, pe proteină vegetală, numai soia intră 50 de milioane de tone. Toată zootehnia conţine proteină din soia. Aţi văzut la unu că i-o crescut nasul”, argumentează el.
Legea europeană impune etichetarea produselor care conţin soia modificată, în proporţie de mai mult de 0,9%. Legiuitorul însă nu specifică ce se întâmplă cu mezelul făcut dintr-un porc care a mâncat furaj modificat genetic.
Sorin Minea este preşedintele unei asociaţii a procesatorilor de carne din România şi unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţă cărnii. Şi, cu responsabilitatea producătorului, respinge orice utilitate a etichetei.
„Legea stabileşte un singur lucru, că în clipa în care foloseşti produse modificate genetic le etichetezi. Atâta vreme cât în România pe probe nefăcute de mine, pe etichetă treci sau nu treci anumite lucruri de ce aş crede acest lucru legat de produsele modificate genetic. Se pot face analize la toate produsesle de pe piaţă? Imposibil”, afirmă Sorin Minea, Romalimenta
În ţară noastră două sunt autorităţile care garantează siguranţă produselor: ANSVSA şi Protecţia Consumatorului. Ele sunt singurele autorizate să verifice producătorii dacă au etichetat corect produsele: conţin sau nu plantă modificată genetic. Laboratorul ANSVSA care primeşte probe din toată ţară, susţine că nu mai există pe piaţă, în acest moment, produs în afară legii. De cealaltă parte, Protecţia consumatorului, prin cele două controale efectuate în ultimele cinci luni, ne asigură că producătorii îşi fac treaba şi marchează în mod explicit conţinutul OMG.
„Să aveţi încredere în instituțiile statului că îşi fac treaba şi împreună cu Ministerul Agriculturii, ANSVSA şi Protecţia consumatorului nu o să găsiți pe piaţă produse care nu sunt conforme”, asigură Marius Alexandru Dunca, președintele ANPC.
Legea europeană şi câteva autorităţi de stat ne garantează un singur lucru: că trebuie să credem ce scrie pe etichetă. Până la proba contrarie. Un program guvernamental al Austriei însă demonstrează că producătorii pot lua iniţiativa şi pot face mai mult pentru siguranţă alimentelor.
„Crescătorii de animale, oricare ar fi ei au început să solicite acum furaje certificate, nemodificte genetic. De ce? Carnea, laptele şi ouăle, în UE nu trebuie să fie etichetate în ceea ce pptriveste conţinutul de OMG, pentru că e consum indirect. Dar, foarte mulţi producători au început să eticheteze voluntar: acest salam provine dintr-un porc care nu a fost niciodată hrănit cu soia modificată genetic sau cu porumb. Se întâmplă în Austria datorită programului Donau Soya a început să schimbe hrana păsărilor: toate găinile ouătoare din Austria sunt hrănite cu proteină vegetală din soia non-OMG. 45-50 de mii de tone pe an, asta însemană găinile ouătoare”, spune Dragoș Dima, Donau Soja.
Mai mult decât atât, guvernul austriac a avut iniţiativa de a crea un concern de fermieri în tot bazinul Dunării, care să cultive soia certificată, nemodificată, pentru consum european. În felul acesta producţia zonală ţine piept importurilor din America de Sud şi propune un preţ mic pentru un furaj greu de accesat în acest moment: soia nemodificată.
„România a sesizat un potenţial: Europa depinde de proteină vegetal de soia cultivată în Brazilia, Argentina şi SUA. În momentul în care ei au ajuns să deţină monopolul de proteină din Europa, au început să controleze şi preţul. Deci Europa este, şi nu doar România, este în mare pericol să nu-şi mai poată hrăni animalele de fermă cu un furaj ieftin pentru că americanii de sud şi de nord controlează. Momentan, fermierii nu primesc subvenţie, asta e o mare problemă. Dar dacă şi pe linie guvernamentală, la ministrul agriculturii, la palatul Victoria o să sesizeze oportunitatea asta, fermierii din România vor avea de câştigat, consumatorii din Europa şi, în timp şi cei din România”, declară Gabriel Păun, activist Green Agent.
30 de ani de cercetări nu au făcut lumină în problema controversată a organismelor modificate genetic şi a efectelor pe care acestea le generează în mediu sau asupra sănătăţii oamenilor. Şi, deşi nimic nu este, noi consumăm în fiecare zi plante modificate genetic, ca "victime" colaterale ale unei mega-afaceri mondiale: hrana.
