Peste 1.200 de persoane au stat la coadă la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, 400 dintre ei pentru a-şi lua cardurile de sănătate, alţii pentru a depune cereri pentru obţinerea actelor, iar 200 solicitând să devină asiguraţi, după ce-şi plăteau pentru prima dată contribuţia la sănătate.

Numai în prima parte a zilei, s-au prezentat la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, în sediul din strada Ţiţeica, în jur de 800 de persoane. Aceste persoane au solicitat, în general, eliberarea unei adeverinţe sau a unui card, pentru că l-au pierdut, le-a fost furat sau deteriorat, şi-au schimbat adresa sau numele. Totodată, în premieră, au fost 200 de persoane care au venit să ceară relaţii pentru a-şi plăti asigurările sociale de sănătate, deci respectiv pentru a deveni asiguraţi. Aceasta este dovada că este important cardul naţional de sănătate", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CASMB Cristina Călinoiu.

Ea a mai precizat că şi la sediul CASMB din strada Vasile Lascăr au fost 400 de persoane, care şi-au ridicat cardul de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au fost persoane care au venit să reclame diverse situaţii, printre care şi faptul că spitalele nu i-au acceptat la internare pentru că nu au avut cardul de sănătate.

"Este o informaţie care nu poate fi verificată pentru că cei care reclamă nu vor să dea nici numele spitalului, nici numele secţiei. Astfel, sesizarea nu poate fi luată în seamă", a mai spus Cristina Călinoiu.

Şi luni a fost aglomeraţie la CASMB, aproximativ 1.000 de persoane aşteptând la coadă pentru a-şi lua cardul de sănătate sau o adeverinţă, după ce la sfârşitul săptămânii trecute medicii de familie le-au spus că din 1 mai nu vor mai fi primiţi în spitale fără acesta.

În Bucureşti, luni au fost înregistrate 18.192 de servicii medicale, dintre care 9.062 au fost acordate fără card şi 9.130 cu card. Medicii de familie din Capitală au acordat 4.084 de servicii validate cu card şi 5.356 fără card, a anunţat marţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că persoanele care nu şi-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie primesc servicii medicale şi medicamente şi după 1 mai, când cardul a devenit obligatoriu, consultaţiile fiind monitorizate separat. Ciurchea a precizat că anunţurile de genul «de la 1 mai nu primiţi servicii medicale, nu mai primiţi reţete» sunt false".

Directorul CNAS, Radu Ţibichi, a sus că furnizorii care nu acordă servicii medicale pacienţilor care nu au card, mai întâi primesc avertisment, apoi penalizări de 5%, 10% şi 15% iar, în cele din urmă, rezilierea contractului.

Introducerea cardului de sănătate, din 1 mai, nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcţionare a sistemului.

Asiguraţii au la dispoziţie atât numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, cât şi numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relaţii despre cardul de sănătate.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro