Un număr de 125.000 de medici, asistenţi medicali şi asistenţi sociali vor beneficia de creşterea salariului cu 10% din această toamnă, se arată într-un material prezentat la Guvern, în condiţiile în care Finanţele au acceptat creşterea salarială doar în două etape, în decembrie 2014 şi martie 2015, conform Mediafax.
Documentul a fost prezentat de către premierul Victor Ponta, care nu a citit şi această informaţie din material distribuit public, el referindu-se doar la salariile deja mărite în acest an pentru medici rezidenţi şi profesori debutanţi.
"125.000 medici, asistenţi medicali şi asistenţi sociali – vor beneficia de creşterea salariului cu 10% din această toamnă !", este exclamat în document.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat la finele lunii iunie că a ajuns la un acord cu reprezentanţii Sanitas pentru creşterea cu 10% a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali situate sub plafonul de 1.500 de lei.
Ministrul nu vorbea însă de creşterea salariilor cu 10% din toamnă, ci preciza că majorarea va fi efectuată în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1 decembrie 2014 şi cu încă 5% de la 1 martie 2015.
Ministerul estima că de această majorare salarială vor beneficia aproximativ 126.000 de angajaţi din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat însă că oferta guvernamentală de majorare a salariilor din sănătate şi asistenţă socială mai mici de 1.500 de lei a fost respinsă de Consiliul Naţional al Sanitas, organizaţia cerând creşteri salariale pentru toţi angajaţii şi acordând data de 15 septembrie ca termen pentru negocieri în vederea găsirii unei soluţii, fără proteste.
În luna iunie, Federaţia Sanitas a organizat proteste la ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice. Sindicaliştii au cerut, printre altele, încheierea unui contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, precum şi deblocarea posturilor.