Directorul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că persoanele care au pensii până în 700 lei nu trebuie să meargă la ANAF pentru a obţine adeverinţe că nu realizează alte venituri, aşa cum au cerut medicii de familie în vederea eliberării reţetelor de medicamente compensate cu 90%.
Potrivit lui Ilişuan, procedura prevede ca medicii să aibă deja la dosar declaraţii pe propria răspundere ale pensionarilor cum că aceştia nu realizează venituri în afara pensiei, astfel încât persoanele în cauză să fie trase la răspundere dacă mint.
"Noi am procedat în felul următor şi la fel au procedat toate Casele din ţară, deşi este scandalul mare prin media: dacă medicul de familie a avut la fişa pacientului declaraţia omului că nu înregistrează alte venituri decât pensia pentru care a adus cuponul doveditor, suma respectivă s-a imputat persoanei, pensionarului, şi i s-a transmis notificare de plată. (...) Asta fac de mult timp, pentru că există în proceduri. Medicul de familie trebuie să aibă declaraţia pensionarului pe propria răspundere. Asta (adeverinţa de la ANAF - n.r.) au inventat-o ei", a spus Camelia Ilişuan.
Ilişuan afirmă că medicii din ţară cărora le-au fost imputate sume pentru medicamentele compensate acordate nu au respectat procedura, însă astfel de situaţii nu au fost înregistrate şi în Bistriţa-Năsăud.
Directorul CJAS Bistriţa-Năsăud a adăugat că, la nivelul judeţului, Curtea de Conturi a sesizat în jur de 120 de cazuri de pensionari cu venituri suplimentare, care au obţinut medicamente compensate cu 90%, pentru perioada 2010-2012, însă, în urma verificărilor, doar 90 s-au dovedit a fi reale. Prejudiciul imputat pensionarilor se ridică la aproximativ 20.000 lei, din care CJAS a recuperat deja mai bine de jumătate. AGERPRES