Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timişoara au descins, joi seara, la cabinetul de neurologie al unui doctor din Timișoara. Acesta este acuzat că a întocmit acte medicale false în schimbul unor sume de bani.

Procurorii împreună cu lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş, au percheziționat cabinetul de neurologie al unui medic acuzat că a întocmit acte false, care erau folosite apoi de pacienți pentru a obține pensii de handicap.

„Din probele administrate în cauză până la acest moment rezultă că medicul care desfăşoară activităţi în cadrul acestui cabinet de neurologie, aflat în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiş, primeşte de la pacienţi diferite sume de bani pentru a întocmi actele medicale care atestă pierderea/diminuarea/menţinerea unei anumite capacităţi sau incapacităţi de muncă. Aceste acte medicale sunt folosite ulterior la încadrarea pacientului   într-un grad de handicap şi obţinerea unor drepturi de asigurări sociale. De asemenea, în perioada februarie-martie 2015, medicul neurolog a raportat către Casa de Asigurări de Sănătate Timiş servicii medicale efectuate pentru pacienţii pe care îi are în evidenţă, însă aceştia nu au fost prezenţi la datele indicate la cabinetul medical., transmit reprezentanții Curții de Apel Timișoara.

Medicul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru audieri.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro