Doctorul Aurel Tudose, managerul Centrului privat de diagnostic şi tratament oncologic din Braşov, a fost găsit, vineri la prânz, spânzurat de un copac din curtea locuinţei sale din localitatea Săcele.

Potrivit comisarului şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Poliţia a fost sesizată, vineri, la ora 11.40, de un bărbat care lucra ca şi curier şi livra colete în Săcele.

El a observat un bărbat spânzurat de ramura unui copac din curte şi a anunţat imediat Poliţia.

"Am fost sesizaţi la ora 11.40, iar colegii de la Săcele s-au deplasat la locul indicat şi au identificat în curtea unui imobil pe proprietarul acestuia, spânzurat într-un copac. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea necropsiei. Poliţia Săcele a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a declarat Naghi, vineri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit unor surse judiciare, medicul ar fi suferit de depresie având probleme de sănătate, o altă ipoteză fiind aceea că se afla într-un mare impas financiar din cauza centrului de oncologie în care ar fi investit foarte mulţi bani.

Dr. Aurel Tudose este unul dintre finanţatorii Centrului de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov, care este unul dintre cele mai moderne centre din Europa. El era căsătorit cu dr. Alina Tudose, medic cardiolog la acelaşi centru. Tudose a făcut parte şi dintr-un grup de antreprenori care, în 1997, au înfiinţat centrul medical Hiperdia, un lanţ de clinici private cu sediul la Braşov.

sinuci_22546900

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro