Ajuns în echipa de conducere a Ministerului Sănătății, secretarul de stat Dorel Săndesc încearcă să schimbe unele stări de lucruri. Unul din aspectele pentru care medicii părăsesc în masă România, pe lângă condițiile de muncă din spitale, este cel financiar: aici trebuie umblat și încă mult și bine, pentru ca salariile să nu mai fie derizorii.

Medicii rezidenți și nu numai ei sunt prost plătiți. Ce încearcă Ministerul Sănătății să facă ?

Dorel Săndesc a anunțat marți, în cursul unei conferințe, că sunt în curs “modificarea rezidențiatului astfel încât rezidenții să poată să fie plătiți pentru gărzile făcute pentru anul I ceea ce nu exista până în prezent, erau plătiți din anul IV sau V, posibilitatea să își desfășoare activitatea și în alte spitale decât cele universitare”, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății a decis crearea unui grup de lucru pentru a găsi soluții de creștere a veniturilor medicilor. În acest moment, potrivit lui Dorel Săndesc (foto: Ministerul Sănătății), numărul medicilor a scăzut, în țara noastră, sub 1,9 la 1.000 de locuitori, cel mai mic număr de doctori raportat la mia de cetățeni din toată Europa. Numărul de medici este mai mic chiar decât cel din Republica Moldova!

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro