Dosarele de malpraxis şi culpă medicală stau cu anii prin Parchete sau instanţe, aşa că destule victime ajusng să nu mai prindă momentul unor eventuale despăgubiri. Într-un top naţional, după Bucureşti şi Constanţa, la Parchetele din vestul ţării sunt cele mai multe dosare de culpă medicală cu vechime mai mare de doi ani.
Autor Mircea PAVELESCU Sursa timpolis.ro
Inspecţia Judiciară a verificat în acest an dosarele de malpraxis şi culpă medicală cu vechime aflate la Parchetele din ţară. Concluzia a fost că unităţile din subordinea Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Timişoara sunt, după Bucureşti şi Constanţa, pe locul trei pe ţară ca număr al cauzelor de culpă medicală aflate în cercetare de mai mult de doi ani, şi care, la nivel naţional, sunt de 215.
Astfel, după parchetele bucureştene (unde sunt 80 de astfel de cauze), şi cele din Contanţa (19 cauze), la cele arondate Curţii de Apel Timişoara sunt 11 astfel de dosare.
Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
(Eveniment cu prezenta fizica)