Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a mai făcut un pas înainte în ceea ce priveşte implementarea sistemului informatic în Sănătate. E vorba despre introducerea dosarului electronic de sănătate (DES), despre care însă medicii au păreri contradictorii. După ce au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate şi medici de familie din ţară - în Ploieşti această întâlnire s-a desfăşurat chiar săptămâna trecută - pe 8 aprilie DES a devenit funcţional.

Practic, până acum experţii CNAS au discutat despre introducerea DES în mai multe locaţii din ţară, respectiv Braşov, Bucureşti, Târgul Mureş, Piteşti, Alexandria, Sinaia şi Ploieşti. Astfel, medicii de familie care lucrează cu aplicaţia gratuită asigurată de CNAS (SIUI DESKTOP Standard) au la dispoziţie noua versiune de SIUI-MF 4.0, disponibilă pentru descărcare şi utilizare. Printr-un simplu update la sistemul informatic, începând cu data de 8 aprilie medicii au putut încărca datele rezultate în urma consultaţiilor pacienţilor direct în DES.

În situaţia în care medicii de familie utilizează un alt sistem informatic, el trebuie să fie compatibil cu acest sistem din platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor.

Totodată, trebuie precizat că potrivit prevederilor art. 29 alin (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, medicii de familie au obligaţia asigurării condiţiilor de mobilitate a informaţiei medicale în format electronic, prin utilizarea sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES), chiar dacă nu sunt de acord cu acesta. ,,Utilizarea dosarului electronic de sănătate, deşi prevăzut în legislaţia în vigoare privind sistemul sanitar, ridică multe probleme, în primul rând pentru că sistemul informatic unic integrat (SIUI) nu funcţionează cum trebuie şi conţine multe erori.

Tot din cauza aceasta, medicii de familie sunt puşi să plătească în cazul compensării reţetelor 0700 eliberate pensionarilor care, teoretic, au avut venituri mai mici de 700 de lei, dar care, voit sau nu, au minţit în declaraţiile pe propria răspundere. Ar trebui să existe un contract clar între casele de asigurări de sănătate şi pacienţi, prin care să fie stipulate clar obligaţiile şi drepturile fiecărei părţi. Totodată, astfel se măreşte birocraţia, practic o treime din timpul medicilor de familie este alocat introducerii datelor în sistem, având obligaţia de a face raportările respective atât online, cât şi în scris. Plus că dosarul trebuie accesat cu acordul pacientului, ori lucrurile se complică aici când vorbim despre pacienţi copii sau care nu au discernământ. Pur şi simplu nu ştiu la ce ajută acest dosar când datele din sistem nu sunt puse la punct. Aş mai adăuga că în alte state UE platforma e-health a fost refuzată’’, ne-a precizat dr. Simona Schnelbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova. 

DES va integra datele medicale relevante despre fiecare pacient (istoric medical, alergii, imunizări, rezultatele testelor de laborator etc.), urmând ca dosarul să fie iniţializat şi să se introducă datele medicale existente la prima vizită la medic. Accesul la datele din dosarul electronic de sănătate nu sunt de uz public, ele sunt date cu caracter personal, care pot fi accesate doar de pacient sau reprezentantul legal al acestuia şi de către medicul curant al pacientului.

Reamintim că platforma informatică din asigurările de sănătate, organizate şi administrate de CNAS cuprinde: sistemul informatic unic integrat (SIUI), sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate (CEAS) (n.n. – care urmează să fie introdus în curând), sistemul naţional de prescriere electronică (PE) şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES). 
C.D.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro