Majoritatea dintre noi au devenit medici dupa absolvirea unei universitati de medicina si inscrierea in Colegiul Medicilor din Romania. Medici adevarati am devenit abia atunci cand am avut proprii pacienti pe care sa-i ingrijim si pentru care sa fim raspunzatori. Raspunderea pentru sanatatea pacientilor nostri este un lucru complicat si dificil. Complicat pentru ca presupune sa fii competent profesional, sa-i castigi increderea, sa nu o pierzi si sa cultitvi o relatie de lunga durata. Dificil pentru ca cere eforturi constante toata viata, motiv pentru care putini medici mai au o viata privata bogata sau macar satisfacatoare.

Cu toate astea majoritatea membrilor profesiei noastre nu ar face altceva pentru nimic in lume.A fi medic de familie sau generalist, in Romania, a insemnat lucruri complet diferite in epoci si locuri diferite.

Pe vremea comunismului, cand am devenit eu medic, sa fii generalist insemna sa fii un specialist ratat, adica sa nu fi luat examenul de intrare in specialitate.

Pornind de aici existau mai multe forme de ratare. Daca erai medic in mediu urban, sau faceai o naveta scurta suburbana, deveneai furnizor de cazuri pentru spitalul si policlinica locala si te puteai gandi relativ linistit la ale tale.

Daca erai la tara deveneai brusc un obiectiv de interes pentru politica partidului.

Nici atunci si nici acum statul roman nu a putut asigura asistenta medicala decenta in mediul rural. Atunci insa existau mijloace de constrangere, stagiul obligatoriu, schimbarea buletinului cu domiciliu fortat la tara. Cu toate astea nici atunci nu erau medici peste tot, majoritatea se fofilau sau faceau o naveta ucigatoare si pentru ei (prin oboseala) si pentru sateni (prin absenta).

Nu este deloc intamplator ca aceleasi sate care nu aveau medic pe vremea comunismului, nu au nici acum.

Oamenii gospodari care nu asteptau mare lucru de la partid/stat nu au dus niciodata lipsa de medici. Eu am avut noroc, am primit casa cu gaze si gradina pentru care plateam o chirie de 25 de lei pe luna, la o leafa de 1800 de lei.

Spre deosebire de oras, la tara erai considerat important, pentru ca trebuia sa faci totul singur, de la supravegherea gravidei, nastere la domiciliu, vaccinari, ingrijiri curente, supravegherea igienica si epidemiologica, triaje, etc. E drept ca in majoritatea cazurilor aveai si o echipa de asistenti, de obicei localnici, care te scuteau de sarcinile mai simple de rutina.

Eu am avut doua asistente de cabinet, moasa, asistent de pediatrie si aistent de igiena. Lucrurile ar fi mers bine daca partidul nu si-ar fi bagat coada cu politicile lui publice.

Una, si cea mai devastatoare, era politica pronatalista, cat mai multi copii indiferent de costurile biologice si umane; a doua, intrecerea socialista prin care trebuia sa ai indicatori sanitari cat mai buni, pentru ca tovarasii de la judet sa-si poata lua primele.

Neindeplinirea lor iti aducea pe cap tot felul de contoale si analize, urmate de penalizari la salariu.

De dat afara, nu te dadea nimeni, pentru ca oricum nu mai gaseau alt fraier sa-ti faca treaba. Cu toate astea treaba mergea pentru ca aveai satisfactia sa descoperi, sa tratezi si, frecvent, sa vindeci oameni bolnavi, sau sa previi imbolnaviri si sechele.

Iar oamenii iti acordau respectul si recunostinta lor. Adica erai medic adevarat!

Dupa Revolutie, diverse curente ideologice au infectat mintile nepregatite ale politicienilor. Au desfiintat retelele de pediatrie, au privatizat reteaua de TBC si au introdus conceptul de piata in sanatate.

Ideea ca ingrijirea sanatatii este o piata bine reglementata si sofisticata, cu obiective publice si comandamente etice era prea complicata pentru mintile unor pradatori.

Sanatatea a devenit o imensa retea clientelara

Medicii din ambulator au devenit clientii laboratoarelor, acestea au devenit clientii spitalelor, iar acestea au devenit clientii politicienilor. Unii medici, mai vioi, au devenit ei insisi politicieni ca sa aiba un control mai deplin. Toate fondurile se plimbau intre clientii retelelor.

Ce s-a intamplat cu medicina generala?

Ea a fost complet ignorata deoarece banii care se invarteau in acest segment erau extrem de putini si nu meritau osteneala. Aceasta ignorare ne-a fost benefica.

Am devenit specialitate de sine statatoare cu rezidentiat de trei ani si, pentru ca nu aveam o traditie puternica care sa ne blocheze, ne-am orientat dupa cele mai bune exemple din occident.

Contactul cu occidentul ne-a transformat profund. Nasterea asigurarilor de sanatate si infiintarea listelor de pacienti ai cabinetului, introduse de guvernul Conventie, ne-au gasit pregatiti.

Problemele au venit tot de la politicieni.

Cand au vazut cati bani se strang din asigurarile de sanatate si cati ar trebui sa dea asistentei primare, medicina de familie a devenit o problema politica.

Au introdus bugetul asigurarilor de sanatate in bugetul general al statului si au micsorat procentul de cheltuieli alocat asistentei primare.

In plus au limitat dreptul profesional al medicilor de familie la a furniza pacienti spitalului si la a transcrie retetele celorlalti specialisti. In plus, ca sa le ocupe timpul si sa mai economiseasca din cheltuieli, medicii au fost transformati in agenti fiscali care sa verifice platile pacientilor la buget si alte cateva magarii similare.

Din fericire noi nu mai eram aceeasi oameni de dinainte de Revolutie. Aveam deja trei organizatii puternice: Colegiul Medicilor, Societatea Nationala de Medicina Familiei si Patronatul Medicilor de Familie. Multi medici tineri, fara prejudecati, ni se alaturasera.

Au urmat 14 ani de tensiuni, negocieri grele, manifestatii, greve, dar si tradari, inselatorii prin care au incercat sa ne tina sub ascultare.

Anul acesta, pentru prima data de la infiintarea asigurarilor de sanatate, redevenim medici adevarati. Am castigat dreptul sa ne ocupam cu adevarat de sanatatea pacientilor nostri.

Medicul de familie este principalul raspunzator de sanatatea pacientilor inscrisi pe lista sa. El este cel care supravegheaza, diagnosticheaza, trateaza si educa pacientul. Pentru afectiuni care depasesc nivelul sau de dotare sau competenta se poate adresa celorlalti specialisti din policlinici sau spitale.

Dar pacientul se intoarce mereu la medicul sau, impreuna cu care decide cat si ce sa faca din recomandarile specialistului, pentru ca din pacate oamenii au mai multe boli in acelasi timp care complica enorm lucrurile.

Medicul de familie are datoria sa rezolve aceste interferente si complexitati, iar asta desigur inseamna mai multa munca. Daca aceasta munca va fi platita decent, ramane de vazut.

Ceea ce am castigat anul acesta este dovada faptului ca specialitatea noastra s-a maturizat si noi odata cu ea. In plus avem o datorie de recunostinta fata de liderii Colegiului, SNMF si PNMF care au dat dovada de intelepciune, unitate si o imensa rabdare in atingerea acestui scop.

Dr. Sever Cristian Oana este Medic Primar, Medicina de Familie, instructor formator si autor al cursurilor Hiperplazia Benigna de Prostata – Partea I si Partea II disponibile in mod gratuit pentru medicii de familie din Romania in cadrul platformei FormareMedicala.Din 2008 este membru al Senatului SNMF (Societatea Nationala de Medicina a Familiei) si membru al comisiei juridice CMB (Colegiul Medicilor Bucuresti), din 2006 este membru in Consiliul de Administratie al AMFB (Asociatia Medicilor de Familie din Bucuresti).Sursa