Norme Coca 2023 - 2024

Medicul Gilda Popescu, managerul Programului Naţional de Control al Tuberculozei, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că 40% dintre pacienţii cu tuberculoză chimiosensibilă sau multidrog rezistentă sunt neasiguraţi.
"40% dintre pacienţii cu tuberculoză chimiosensibilă sau multidrog rezistentă sunt neasiguraţi. O boală care evoluează pe un nivel crescut al sărăciei şi pe ineficienţa unor servicii de sănătate care sunt în curs de dezvoltare sau de perfecţionare. Acestea fac ca pacientul cu tuberculoză să întâmpine mari probleme în ceea ce priveşte modul în care îşi desfăşoară viaţa. Este vorba de un tratament îndelungat. Tuberculoza multidrog rezistentă care are nevoie de tratament mult mai îndelungat are şi implicaţii sociale mult mai ample. Boala are o contaciozitate deosebită", a spus medicul de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".

Potrivit acesteia, pacientul cu tuberculoză are nevoie de intervenţia psihologului. "Rata de tratament sub directă observaţie a crescut de la 50% până la 90% şi de aceea s-a reuşit acea rată de succes terapeutic care este una dintre cele mai crescute din regiunea Europa, de 86%", a afirmat Gilda Popescu. Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavszki, a arătat că pacientului român nu îi place să aştepte şi este nemulţumit în momentul în care i se spune de lista de aşteptare. "În acest moment, în toată lumea vorbim despre liste de aşteptare, despre implicarea pacientului. Una dintre măsurile performanţei sistemului de sănătate este cum răspunde la nevoile pacienţilor atât cele percepute de către pacienţi, cât şi cele nepercepute. Un om sănătos nu ştie că are nevoie de vaccin şi de aici povestea cu refuzul vaccinării. În cazul pacientului cu tuberculoză, nevoia este clară: să fie diagnosticat şi tratat rapid", a spus reprezentantul OMS.

Prezentă la conferinţă, Fidelie Kalambayi, de la Fundaţia Romanian Angel Appeal, a subliniat că este nevoie de accesul gratuit al pacienţilor la tratament "complet şi corect", dar şi la toate "celelalte produse medicale şi non-medicale" de care are nevoie în perioada tratamentului. Preşedintele Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Cătălina Constantin, a spus că în prezent durata de diagnosticare a pacientului cu tuberculoză multidrog rezistentă este foarte mare şi că aceasta depăşeşte uneori trei luni.

AGERPRES

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro