Disperarea, boala, fărâma de speranţă şi lupta crâncenă cu moartea. Frontul, linia frontului. Aşa este descrisă Terapia Intensivă de doctorul Dorel Săndesc, un medic ce a refuzat confortul sistemului medical din străinătate pentru ţara sa. După ce a lucrat în Franţa, Anglia, Olanda şi Statele Unite, profesorul s-a întors acasă.
Dr. Dorel Săndesc este şeful secţiei ATI de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Este omul care a ales să fie "medic în România", să nu se plângă de neajunsurile sistemului şi să facă ceva pentru semenii săi.
"Aici este frontul, linia frontului. La modul cel mai concret, deloc metaforic, aici noi ne luptăm cu moartea în fiecare zi. Este partenerul nostru, această doamnă cu coasa, cu care avem nenumărate partide. Aceasta este linia frontului pe timp de pace. Eu când am primul curs cu studenţii la toţi le spun aşa: Bine aţi venit în cea mai dură, stresantă, murdară specialitate din cea mai dură, stresantă şi murdară meserie din câte există pe lume. Aici mediul nostru este reprezentat de transpiraţiile, secreţiile. În sânge, în puroi, în urină vă veţi duce viaţa şi aceasta toată saturată de suferinţă şi tragedie. Aceasta este meseria noastră. Toate acestea sunt motive să nu intri, să n-o faci, însă pe de altă parte Terapia Intensivă este o zonă a marilor mize în care ştii că poţi şi vezi că salvezi vieţi omeneşti, desigur cu ajutorul lui Dumnezeu", a mărturisit doctorul, care a precizat că totuşi dincolo de stresul şi duritatea mediului, pe de altă parte, înveţi o lecţie esenţială.
"Înveţi să te bucuri de viaţă să-ţi dai seama că este cel mai important lucru cu adevărat, că este marele dar pe care l-am primit şi nu avem niciun merit. Poate că oamenii ar trebui să se plimbe mai mult printr-un cimitir sau să se gândească mai mult sau să treacă să vadă ce înseamnă cu adevărat suferinţa. Ar deveni un pic mai buni, mai puţin orgolioşi, mai puţin egoişti", a spus dr. Săndesc.
Dr. Săndesc înţelege suferinţa pacienţilor săi şi încearcă atât cât îi stă în putere să-i ajute. Din 2002 este şeful secţiei de Terapie Intensivă. A modernizat totul, de la saloane până la holurile secţiei pentru că simţea că altfel nu se mai poate. Totul s-a întâmplat la întoarcea lui în ţară după ce doi ani a lucrat în străinătate. Cu multiple burse a ajuns să lucreze în Franţa, Anglia, Olanda şi Statele Unite. Acolo, i s-a propus să rămână, i s-a propus un post de conducere, i s-au oferit mulţi banii, însă dorul de casă era greu de stins. După doi ani a revenit în ţară.
"Personalitatea mea se conturase când ajunsesem acolo. Pe scoarţa sufletului meu erau atâtea proiecţii. Mi-am dat seama că dacă eu nu mă întorc, rămân departe de ţară, este ca şi când mi-aş amputa o parte din anatomia sufletului meu. Un sindrom similar paşte, ameninţă pe cei care pleacă de acasă, sindromul unui suflet amputat. Asta m-a făcut să mă întorc pentru că cel mai important am considerat că nu trebuie să-mi amputez nicio parte din suflet şi este mult mai important decât confortul material. A pleca este aproape o necesitate, a te întoarce este de dorit. După ce am funcţionat acolo în condiţii optime, eram şocat. Când te întorci vezi şi mai acut toate deficienţele. Atunci m-am hotărât că dacă m-am întors trebuie să fac ceva. Nu vreau să rămân şi doar să mă plâng, cum marea majoritate a oamenilor o fac. Eu m-am întors şi trebuie să fac ceva. Obiectivul era clar: să transform secţia mea, care arăta foarte prost, într-o secţie comparabilă cu cele în care lucrasem în vest", a mărturisit doctorul.
Şi a transformat-o. S-a întors în ţară şi împreună cu alţi colegi din spital a făcut un plan. Nu ştia sigur cum va reuşi să ducă totul la bun sfârşit, dar ştia că trebuie să facă ceva.
"Am zis hai să facem ceea ce putem. Hai să facem mai multă curăţenie în secţia noastră. Ne-am luat şampoane, licheane, paste de dinţi, perii de dinţi şi în primul rând ne-am spălat pacienţii. Ne-am apucat şi am spălat în primul rând pacienţii fără aparţinători, oamenii străzilor. Noi am spălat tot, din cap până-n picioare. I-am spălat pe cap, pe păr, pe gură, pe perineu, peste tot. Îi spălam noi, îi uscam. Apoi patul de sub ei, salonul. Ne-am apucat apoi să spălăm toaletele. Atunci a început reacţia oamenilor pentru că veneau aparţinători la pacienţi: Domnu' doctor, ce faceti, spalati wc-urile? Oamenii au zis: haideţi, nu mai spălaţi wc-uri de 20 de ani, niciodată nu va arăta bine. Vă sponsorizez eu să cumpăraţi altă toaletă la salonul în care este mama, spre exemplu. Altul a zis: eu vă dau bani pentru faianţă. S-a transformat într-un bulgăre de zăpadă, iar anul trecut aproape am finalizat modernizarea secţiei", spune Săndesc.
A schimbat structural totul, reţeaua electrică, reţeaua de oxigen, de gaze medicinale, aer comprimat, vacum. Uşile se deschid acum pe senzori, iar în fiecare salon deasupra paturilor există panouri cu imagini din natură astfel încât bolnavii vad în faţa ochilor peisaje, imagini proiectate din natură. Visul medicului s-a îndeplinit: secţia a fost modernizată, dar nu a fost suficient. Săndesc ştia că mai are ceva de rezolvat, ştia că este mare nevoie şi de finanţare a îngrijirii pacienţilor gravi din Reanimare.
"Întotdeauna la Reanimare ne-am confruntat cu mare criză de medicamente şi materiale sanitare. Am făcut nişte calcule foarte minuţioase privind standardele reale de cost, situaţie care nu exista la nivelul Ministerului Sănătăţii şi am făcut un program de finanţare cu bani speciali pentru secţiile ATI, pentru medicamente şi materiale sanitare. După o luptă grea cu autorităţile, anul acesta a fost aprobat printr-un ordin. În 54 de secţii ATI, cele mai mari din ţară, s-au primit aceşti bani suplimentari, care au schimbat radical situaţia. Aproape că nu ne vine să credem că acum avem tot ce ne trebuie. De o lună de zile avem toate medicamentele necesare ca să ne tratăm pacienţii noştri. Ne simţim dintr-o dată din iad în paradis pentru că este visul nostru", a declarat doctorul.
