Norme Coca 2023 - 2024

Oscilaţiile de temperatură au dus la înmulţirea cazurilor de gripă, iar formele cele mai severe de bolaă sunt cauzate de virusul pandemic AH1şi virusul B, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, precizând că oamenii se pot vaccina şi acum.

"Sezonul gripal se poate prelungi din cauza oscilaţiilor de temperatură şi pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri în colectivităţi. De aceea, noi recomandăm celor care nu s-au vaccinat să se imunizeze", a declarat Adrian Streinu-Cercel.

El a mai explicat că formele severe de boală din acest sezon au fost cauzate de virusul pandemic AH1 şi de virusul B, conţinute în vaccinul distribuit de Ministerul Sănătăţii, astfel că persoanele care nu s-au vaccinat o pot face şi acum.

Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat joi, că alte şapte persoane cu infecţii respiratori severe au decedat prin gripă, în intervalul 2 - 8 martie, astfel că numărul celor care şi-au pierdut viaţa în acest sezon a ajuns la 30.

Printre persoanele decedate în acest interval, se numără un copil de un an.

Dintre cele 30 de decese confirmate cu gripă din acest sezon, la 19 s-a confirmat virusul pandemic A(H1), la cinci A(H3) şi la şase B.

În sezonul anterior, până la data de 1 martie, au fost înregistrate 10 decese confirmate cu gripa, toate cu virus gripal A(H1).

Managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a declarat, la începutul acestei luni, pentru MEDIAFAX, că numărul mare de îmbolnăviri de gripă din acest sezon s-a datorat refuzului tot mai extins al populaţiei de a se vaccina, şi nu unor forme mai agresive ale bolii.

Până la data de 22 februarie, au fost vaccinate antigripal 479.407 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de Ministerul Sănătăţii, fiind vorba în principal despre vârstnici de peste 65 de ani, bolnavi cronic cu afecţiuni cardio-vasculare, diabet zaharat, cancer etc, dar şi de copii, femei gravide, personal medical, precum şi de persoane aflate în instituţii socio-medicale,

Pentru vaccinarea gratuită a grupelor la risc, au fost achiziţionate 500.000 de doze, urmând ca, în cazul în care cererea era mai mare să fie cumpărate până la 3 milioane de vaccinuri.

În sezonul precedent doar 400.000 de persoane au cerut acest vaccin.

În farmacii, o doză de vaccin antigripal costă aproximativ 30 de lei.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro