Direcția de Sănătate Publică Iași face o anchetă în cazul morţii profesorului universitar Tiberiu Brăilean, care ar fi aşteptat șase ore pentru a primi îngrijiri la Spitalul "Parhon". Potrivit corespondentului Mediafax, cadrul didactic a ajuns la unitatea medicală cu insuficiență respiratorie, fiind apoi transferat la "Sf. Spiridon", unde a murit după patru zile

Reprezentanții DSP Iași au cerut conducerii Spitalului "Parhon" toate actele cu privire la internarea profesorului universitar Tiberiu Brăilean, în vârstă de 55 de ani, care a murit, duminică, în urma unui stop cardio-respirator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

"Noi am cerut deja de săptămâna trecută, când încă profesorul era internat în ATI la Spitalul «SfântulâSpiridon», toate actele medicale de la «Parhon» referitoare la caz. Le vom completa şi cu cele de la «Sfântul Spiridon» şi-i voi invita pe colegi la o discuţie administrativă şi medicală, pentru că există nişte protocoale semnate de toate spitalele, care nu sunt respectate - de la prezenţa medicului rezident la consultaţia din triaj, la timpii mari de aşteptare din Urgenţă, la transferul interclinic. După această discuţie, vom face şi o monitorizare săptămânală, pentru că, deşi toată lumea cunoaşte protocoalele şi ce trebuie făcut, regulile jocului nu sunt respectate. Nu pot spune cine a greşit", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Popescu, directorul DSP Iași.

 

El a adăugat că din primele informații reiese că pacientul "a fost staționat" la Spitalul "Parhon" în condițiile în care s-ar fi impus transferul imediat al acestuia.

 

"Mie mi s-a părut că pacientul a fost staţionat la Spitalul «Parhon» şi nu am înţeles de ce nu a fost trimis către Spitalul «Sfântul Spiridon» de la început, în condiţiile în care acest ultim spital derulează un program naţional de tromboembolism, iar suspiciunea medicilor de la «Parhon» era şi de embolism pulmonar", a spus directorul DSP Iaşi.

 

Traian Brăilean a fost dus, miercurea trecută, la ora 7.40, cu ambulanța la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iași, cu insuficiență respiratorie, soția acestuia spunând că el se sufoca.

 

El era cunoscut cu probleme respiratorii și a fost dus inițial la Spitalul "Parhon" pentru că unitatea medicală asigura garda în noaptea respectivă.

 

Profesorul a fost transferat ulterior către Spitalul "Sfântul Spiridon", după ce ar fi stat șase ore în triaj la "Parhon", soția acestuia, prof. dr. Simona Modreanu, fiind informată că s-a hotărât transferul fiindcă medicii nu au putut să identifice dacă este vorba despre un infarct sau un embolism pulmonar.

 

"M-am bucurat că garda este la «Parhon» pentru că mă gândeam că va fi văzut de un cardiolog, având în vedere că respira greu și se sufoca. Am așteptat șase ore până când am putut să îl văd, însă în timpul acesta am aflat de la asistente că abia după trei ore i s-au recoltat probe de sânge pentru analize și că după alte trei ore a venit cardiologul.

 

Când am reușit să-l văd, era conștient, avea pusă o perfuzie, dar fără mască de oxigen, deși avea probleme clare cu respirația", a declarat Simona Modreanu, soția profesului.

 

La Spitalul "Spiridon" pacientul a fost dus în stare gravă și a făcut un stop cardio-respirator, fiind resuscitat și internat în secția de ATI, în Clinica de Cardiologie, unde a rămas patru zile, până când a murit, prognosticul medicilor fiind "extrem de rezervat" încă de la internare.

 

Simona Modreanu a declarat că se va gândi după înmormântare dacă să facă sau nu demersuri legale cu privire la acest caz, sperând să fie sprijinită de către managerul Spitalului "Sfântul Spiridon", Ioan Bârliba.

 

"Până acum nu m-am gândit, am stat lângă soțul meu cât s-a putut, iar de duminică alerg după problemele administrative. Îndată ce se încheie această perioadă am să port mai întâi o discuție cu domnul manager Bârliba și am să mă sfătuiesc cu dumnealui pentru că, dacă pornesc eu o acțiune, ca persoană privată, așa cum au făcut și alți sute înainte, o să ajungă plângerea în primul sertar. Aș vrea măcar atât, să profităm post mortem de notorietatea domnului Brăilean, să se facă ceva pentru ca alți oameni să nu mai pățească același lucru. Să se pornească o anchetă cu specialiști", a declarat Simona Modreanu.

 

Ea a precizat că în certificatul medico-legal cauza morții este trecută stop cardio-respirator, dar aceasta a fost "ultima manifestare" a problemelor medicale antecedente.

 

Managerul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iași, Ioan Bârliba, a precizat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că miercuri va avea loc o întâlnire a reprezentanților spitalelor în cadrul cărora funcționează și unități de primiri urgențe, în care se va discuta și cazul acesta.

 

Reprezentanţii Spitalului "Dr. C. I. Parhon" nu au putut fi contactaţi, până la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

 

Profesorul doctor Tiberiu Brăilean a fost cadru didactic al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, iar în trecut a fost atât consilier local, cât și consilier județean. În activitatea sa profesională, a redactat mai multe lucrări despre economie și implicațiile religiei în științele economice.

 

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro