Personalul medical de la spitalul Croix-Rousse din Lyon (Franta) foloseste un pupilometru de un an. Aparatul 'revolutionar' prezentat joi poate măsura în mai putin de o secundă nivelul de durere al unui pacient, informează 20minutes.fr.
Dispozitivul este utilizat îndeosebi în sălile de operatii si în reanimare. 'Până acum, când un pacient era în imposibilitatea de a se exprima sau sub efectul anesteziei, ne bazam pe observatia directă pentru administrarea medicamentelor împotriva durerii în doze potrivite', spune Nathalie Aulnette, directoare a Fundatiei Apicile, care a finantat cumpărarea aparatului. 'Se analizau gesturile, presiunea arterială sau cardiacă', adaugă ea.
Acum medicii se uită la mărimea pupilei ochiului, care arată dacă persoana suferă. 'Este un procedeu rapid, care ne permite să administrăm doze foarte precise. De exemplu, dacă observăm că un pacient suferă, îi putem injecta morfină fără să mai bâjbâim', afirmă doctorul Christian Bauer de la serviciul anestezie-reanimare al spitalului Croix-Rousse.
Rezultatul acestei mici revolutii este că pacientii se trezesc mai bine si îsi revin mai repede după operatie. 'Suntem la începutul folosirii pupilometrului si credem că va înregistra o dezvoltare rapidă în acest sens', continuă Nathalie Aulnette. Cu aparatul s-a măsurat deja nivelul de durere la femeile gata să nască, iar clinica din Grenoble unde este internat Michael Schumacher îl utilizează la supravegherea nivelului de durere pe care îl resimte fostul pilot de Formula 1, aflat în comă indusă.
AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Ionut Mares)