Norme Coca 2023 - 2024

E un talmes-balmes cu cardurile de sanatate. Teoretic, cei care au carduri emise, dar nu le-au ridicat, ar fi trebuit sa nu mai beneficieze marti (1 septembrie) de asistenta medicala decat contra cost.
In practica insa, si din fericire pentru ei, au fost primiti la medic si fara acesta. In schimb, cei care au cardurile, dar le-au uitat acasa, sunt trimisi dupa ele.

Ieri, la Policlinica Dorobanti era agitatie mare. "Dupa lupte seculare, pile si interventii, am reusit sa intru in posesia cardului. Oricum e inutil. Nu ma ajuta cu nimic nici pe mine si nici pe medic", ne-a spus revoltata o pacienta care astepta la rand. Pensionarul Gheorghe Mateescu e insa de alta parere. "Toate tarile civilizate il  au. Era normal sa ajunga si la noi. E o metoda prin care nu mai pot unii frauda atat de usor sistemul. Eu am cardul de un an si pana acum m-am prezentat la medic doar cu el. Dar sunt unii capcauni care ingreuneaza procesul si nu se sinchisesc sa mearga sa-si ridice documentul", ne-a spus bucuresteanul. La Dispensarul Sfanta Mina, oamenii n-au uitat cardul acasa. Si asta pentru ca Cristina Enescu, medic primar medicina de familie, le reaminteste de el la fiecare programare. "Unde-i lege, nu-i tocmeala! N-ai cardul la tine, acasa dupa el. Eu le spun tuturor pacientilor cand suna pentru programare sa nu se prezinte fara card. Pot uita buletinul acasa, dar nu cardul! Daca nu au cardul emis sau nu l-au ridicat pot beneficia de servicii dupa ce ii verific in sistem. Si bineinteles tratam urgentele, indiferent daca au sau n-au card", ne-a spus doctorita. Ieri, la consultatii, pacientii au venit cu cardul, iar multi dintre ei au vrut doar sa-l activeze. "Il voi tine mereu in portofel. E un pas inainte pentru sistem. Asa vor fi mai putine nereguli", ne-a spus Alexandra, care a venit ieri sa-si activeze cardul de sanatate. La cabinet au ajuns si oameni care nu aveau cardul emis si au primit atat consultatii, cat si retete, fara a plati vreun ban.
Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro