Echipele medicale de transport aerian din Târgu Mureș și Cluj-Napoca, însumând 17 medici și asistenți medicali, i-au însoțit pe cei 10 răniți de la Clubul Colectiv în Marea Britanie și Norvegia, a declarat, luni, pentru AGERPRES, președintele Comisiei de medicină de urgență și dezastre din cadrul Ministerului Sănătăți, dr. Cristian Boeriu, coordonatorul UPU-SMURD Târgu Mureș.

Acesta a arătat că echipajele respective l-au anunțat duminică noaptea că transportul a decurs bine și că ei urmează să revină la Târgu Mureș și Cluj-Napoca.

Dr. Cristian Boeriu a spus că s-a luat decizia de a se trimite echipaje specializate în medicina de urgență din Târgu Mureș și Cluj-Napoca în sprijinul UPU-SUMRD București pentru a se da posibilitatea medicilor și asistenților medicali din București 'să se odihnească'.

Echipa UPU-SMURD Târgu Mureș este compusă din trei medici primari specialiști și doi rezidenți precum și patru asistenți medicali, în timp ce de la Cluj-Napoca au participat patru medici și patru asistenți medicali.

Dr. Boeriu a precizat că echipa mureșeană a însoțit și transportul către Bruxelles, de vinerea trecută.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro