Sursa cotidianul.ro

Spune o vorbă veche să pui burta pe carte dacă vrei să ajungi mare în viață. Cartea este grea. Și la figurat, dar și la propriu. Asta știu cel mai bine elevii care, de la vârste fragede, cară în spate ghiozdane pline cu caiete și manuale grele de câteva kilograme. Medicii spun că greutatea ghiozdanelor nu ar trebui să depășească mai mult de 10% din greutatea copilului. Regula nu se respectă, iar tot mai mulți copii ajung la medic cu coloana deformată.

Specialiștii în ortopedie avertizează că la distrugerea coloanei celor mici contribuie și alți doi factori: orele petrecute prea mult pe scaun și lipsa de mișcare. „Acești trei factori pot duce în timp la formarea unei cocoașe, dacă elevul nu este dus la medic după cel mai mic semnal de alarmă pe care îl observă părintele“, spune Cătălin Docea, specialist ortoped. Acesta menționează că primele semne la care trebuie să fie atenți părinții sunt durerile de spate, dar și creșterile bruște în înălțime, stările de apatie și de anemie. „Primele semne ale bolii pot să apară în jurul vârstei de opt ani. Dacă afecțiunea este tratată în primele faze, ea poate fi vindecată. De aceea este nevoie de un medic specialist“, spune Docea. Medicii recomandă înotul, pentru a pune la lucru musculatura și ca ajutor în tratarea scoliozei și cifozei. De asemenea, și mersul pe bicicletă este o activitate potrivită pentru copiii cu probleme ale coloanei. Aceștia nu au voie însă să joace fotbal, tenis sau să facă sărituri, sporturi ce implică mișcări și răsuciri bruște și solicită partea de jos a coloanei.

Citeste mai departe

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro