La ora 11.54 a fost consultat de medicul de la Compartimentul Primiri Urgenţe. Ulterior i-a fost făcută o radiografie pulmonară şi un set de analize, investigaţii în baza cărora a fost pus diagnosticul de “pneumonie acută interstiţială”. Medicul urgentist a recomandat şi consultul unui specialist, aşa că octogenarul a fost dus cu autosanitara spitalului la secţia de Pneumoftiziologie, secţie situată în altă zonă a oraşului faţă de clădirea principală a spitalului, unde a fost confirmat diagnosticul pus de medicii urgentişti.
“La Pneumologie i s-a trecut în fişa medicală recomandarea pentru tratamentul pe care trebuia să-l urmeze. Nu s-a dispus internarea. Pacientul a fost dus cu ambulanţa înapoi la Urgenţe unde medicul i-a dat o reţetă pentru tratamentul prescris de pneumolog. Puţin după ora 17.00 a plecat de de la Compartimentul Primiri Urgenţe către domiciliu”, a explicat Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalului bârlădean.
După aproximativ 40 de minute de la externare, Gheorghe Covalic a fost găsit în zona Confecţii, căzut la pământ. “Poliţiştii au fost sesizaţi de personalul medical de pe ambulanţă care au anunţat că au fost solicitaţi pe strada Mihai Eminescu pentru un pacient de 84 de ani care nu a putut fi resuscitat. În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului”, a precizat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.
Din cercetările poliţiştilor reiese că bătrânul trebuia să se întâlnească în acel loc cu fiul său pentru a se deplasa apoi în localitatea de domiciliu.
Necropsia pacientului va fi efectuată în cursul zilei de azi, 11 martie.
Potrivit protocoalelor medicale, pacienţii vulnerabili nu pot fi externaţi din spital dacă nu există un aparţinător care să-l însoţească. În cauză nu a fost depusă nicio plângere din partea familiei, prin urmare nu a fost deschisă măcar o anchetă internă pentru a se stabili dacă medici au procedat corect sau nu.
După semnarea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui în 2014, a scăzut semnificativ bugetul, respectiv numărul spitalizărilor decontate. Recomandarea a fost de a creşte numărul spitalizărilor de zi, în detrimentul celor de durată mai lungă, pentru a face economie la buget. Pentru a se încadra în planul impus, medicii au fost nevoiţi să trieze paceinţii spitalizaţi la sânge.